Reacţia Wizz Air, după ce a fost inclusă într-un clasament deloc măgulitor: rezultatele acestui raport nu sunt reprezentative

Wizz Air a fost menţionată într-un clasament al companiilor aeriene din Marea Britanie care ar trebui ocolite de clienţi.

25308 afișări
Imaginea articolului Reacţia Wizz Air, după ce a fost inclusă într-un clasament deloc măgulitor: rezultatele acestui raport nu sunt reprezentative

Wizz Air România a reacţionat astăzi, după ce numele companiei a fost menţionat într-un clasament al companiilor aeriene din Marea Britanie realizat de publicaţia Which?

Ierarhia nu era una deloc măgulitoare, fiind vorba despre societăţii aeriene care ar trebui evitate, ţinând cont de criteriul privind satisfacţia clienţilor.

Wizz Air (44%) s-a clasat pe ultimul loc pentru zborurile pe distanţe scurte pentru al doilea an consecutiv, compania fiind urmată de Ryanair, Iberia şi Vueling, anunţă Sky News.

Iată punctul de vedere trimis de reprezentanţii companiei aeriene:

„Nu considerăm că rezultatele acestui raport sunt reprezentative şi nici că metodologia utilizată este transparentă. Dimensiunile eşantioanelor sunt complet diferite pentru fiecare companie aeriană în parte – au fost intervievaţi doar 124 de pasageri Wizz Air, în timp ce Which? a vorbit cu câteva mii de persoane care au zburat cu unii dintre concurenţii noştri. Wizz Air UK a transportat 12,2 milioane de pasageri doar în ultimul an, iar din eşantionul realizat de Which?, au intervievaţi mai puţin de 0,001% din baza noastră de clienţi. Rezultatele cu siguranţă nu corespund cu ceea ce auzim din sondajele noastre de opinie. Nu este clar cum poate Which? să ajungă la aceste concluzii când doar 1,15% dintre respondenţi au declarat că au zburat cu Wizz Air.

Am fost sinceri cu privire la performanţa noastră din vara anului 2022, care nu s-a ridicat la standardele noastre, motiv pentru care am investit peste 90 de milioane de lire sterline pentru a corecta acest lucru. Am finalizat 99,23% dintre zborurile noastre în perioada octombrie 2022-septembrie 2023, iar în ultimul an fiscal, performanţa noastră operaţională a fost mai bună decât în cazul tuturor concurenţilor noştri importanţi, cu excepţia unuia singur. În aceeaşi perioadă fiscală, am înregistrat o reducere de 67,4% a numărului de anulări, iar peste 90% dintre rambursări şi cereri au fost procesate în termen de cinci zile. Acestea sunt unele dintre cele mai bune cifre din întreaga industrie.

Efectuăm sondaje de satisfacţie a clienţilor în întreaga noastră reţea şi sute de mii de pasageri au declarat că sunt mulţumiţi de serviciile pe care le oferim. Rezultatele noastre arată că satisfacţia clienţilor noştri s-a îmbunătăţit de la an la an şi este semnificativ mai mare decât sugerează acest raport. Sentimentul faţă de brandul Wizz Air este mai favorabil decât în cazul principalului nostru concurent din Marea Britanie, iar Autoritatea Aeronautică Civilă a confirmat că Wizz Air îşi respectă pe deplin promisiunile faţă de clienţi în urma actului de angajament semnat anul trecut. Suntem mândri de acest progres şi suntem încrezători că percepţia publicului va reflecta mai mult performanţa noastră actuală, care se numără printre cele mai bune din Marea Britanie”.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici