Registrul Donatorilor de Celule Stem, înfiinţat în urma campaniei Pro TV, a salvat prima viaţă

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice, înfiinţat în urma unei campanii a Ştirilor Pro TV, a salvat prima viaţă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Pro TV.

788 afișări
Imaginea articolului Registrul Donatorilor de Celule Stem, înfiinţat în urma campaniei Pro TV, a salvat prima viaţă

Registrul Donatorilor de Celule Stem, înfiinţat în urma campaniei Pro TV, a salvat prima viaţă (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)

Joi, 1 august, a avut loc primul transplant cu celule stem recoltate de la un donator neînrudit din străinătate, prima procedură de acest fel făcută cu ajutorul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice, înfiinţat în urma campaniei Ştirilor Pro TV "Avem viaţa în sânge".

Un polonez, care s-a înscris în registrul din Polonia în urmă cu trei săptămâni, a dăruit viaţa unui bolnav de leucemie român. În viitor, alte patru transplanturi de celule stem vor avea loc la Clinica din Târgu-Mureş şi la Institutul Clinic Fundeni.

În 2008, în timp ce realiza campania "Există viaţă după moarte", Paula Herlo a descoperit că România este una dintre puţinele ţări ale lumii în care bolnavii de leucemie sau altă formă de cancer al sângelui sunt lăsaţi să moară dacă nu au un donator în familie. Un an mai târziu, Ştirile Pro TV au demarat campania "Avem viaţa în sânge", determinând autorităţile să înfiinţeze Registrul Donatorilor de Celule Stem. Emil Boc, premierul de la acea vreme, şi fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac au anunţat acest lucru în cadrul emisiunii "România, te iubesc!" de la Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici