REZULTATE BACALAUREAT JUDEŢUL HARGHITA: Promovabilitate 30,25 la sută, cele mai slabe rezultate din istorie în judeţ

Procentul de promovare la actuala sesiune a examenului de bacalaureat în Harghita este de 30,25, înaintea depunerii contestaţiilor, fiind cel mai slab rezultat consemnat de către reprezentaţii Inspectoratului Şcolar în istoria acestui examen în judeţ.

871 afișări

Potrivit inspectorului şcolar Bartolf Hedwig, promovabilitatea înregistrată înaintea contestaţiilor este de 30,25 la sută, la trei licee din judeţul Harghita nereuşind să promoveze niciun candidat.

"Niciodată nu am avut rezultate atât de slabe la examenul de bacalaureat. Avem trei licee la care niciunul dintre elevi nu a trecut. Este vorba despre Grupul Şcolar din Ditrău, Grupul Şcolar din Joseni şi despre Liceul Teoretic din Zetea", a precizat reprezentantul ISJ Harghita.

Cel mai bun rezultat, de 90,65 la sută promovabilitate, a fost obţinut de elevii Liceului Teoretic cu predare în limba maghiară "Marton Aron" din Miercurea Ciuc, urmat de Liceul Pedagogic "Benedek Elek" din Odorheiu Secuiesc, cu 81,36 la sută, şi de Liceul Teologic Romano-Catolic "Segito Maria" din Miercurea Ciuc (81,32 la sută).

Dintre liceele cu predare în limba română, cea mai bună promovabilitate, de 78,38 la sută, a fost înregistrată la Liceul Teoretic "O. Tăslăuanu" din Topliţa, pe locul secund poziţionându-se Colegiul Naţional "O. Goga" din Miercurea Ciuc, cu 65,14 la sută.

"Avem copii care au picat la o singură disciplină, ei având şanse mari să remedieze situaţia la sesiunea din august, pentru că mai au şase săptămâni la dispoziţie să înveţe pentru materia la care nu au promovat. Avem picaţi şi cu nota 4,90 şi există speranţe ca ei să îmbunătăţească starea de fapt la contestaţii, dar nu într-atât încât să modifice semnificativ procentul de promovare", a spus Bartolf Hedwig.

La examenul de bacalaureat în Harghita s-au înscris 3.051 de candidaţi şi s-au prezentat la toate probele 2.869 de elevi, patru dintre aceştia fiind eliminaţi. Numărul neprezentaţilor a fost de 178.

Examenul a fost promovat de 868 de elevi, restul de 2001 nereuşind să obţină note de trecere.

Anul trecut, judeţul Harghita a ocupat locul al doilea în topul naţional al promovabilităţii la bacalaureat, înainte de depunerea contestaţiilor, cu un rezultat de 64,07 la sută admişi din totalul elevilor care au susţinut examenul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici