Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş a crescut

Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş a crescut, sâmbătă, de la gradul 3 la gradul 4, la altitudini de peste 1.800 de metri, stratul de zăpadă măsurând 115 centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

538 afișări
Imaginea articolului Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş a crescut

Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş a crescut (Imagine: AFP / Mediafax Arhiva Foto)

Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – cota 2000 Transfăgărăşan, care măsura miercuri 92 de centimetri, a ajuns la 115 centimetri, ceea ce a dus la creşterea riscului de avalanşă cu încă o gradaţie.

Astfel, potrivit lui Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, riscul de avalanşă este de gradul 4 la peste 1.800 de metri altitudine, iar sub 1.800 metri este de gradul 2.

Stratul de zapadă măsoară, sâmbătă, 115 centimetri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se află la altitudini superioare celei de 1.500 de metri vor rămâne închise.

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont.

"De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că la ora 18.30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), iarna, trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!", îi sfătuieşte Sănduloiu pe turişti.

În perioada de iarnă este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici