risc

Harvard a demolat unul dintre cele mai cunoscute sfaturi de sănătate

Standardul de 10.000 de pași pe zi este un mit, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Sports Medicine. Cercetătorii de la Universitatea Harvard arată că femeile în vârstă își pot reduce semnificativ riscul de deces prematur parcurgând doar 4.000 de pași pe zi - chiar și o singură dată pe săptămână.

Avertisment ANM: Risc însemnat de avalanșe la munte. Pot fi declanșate chiar de turiști și schiori

ANM avertizează că riscul de producere a avalanșelor la munte se menține ridicat până luni seara. Acestea pot fi declanșate chiar de turiști sau schiori.

Căsătoria reduce riscul de cancer cu până la 83%

Persoanele căsătorite dezvoltă cancer mai rar decât cele care nu s-au căsătorit niciodată. Diferența poate ajunge până la 83%, potrivit celui mai amplu studiu făcut vreodată pe această temă, publicat în revista „Cancer Research Communications".

Ce să pui în farfurie ca să nu faci Alzheimer. Răspunsul vine dintr-un studiu pe aproape 93.000 de oameni

O dietă bogată în plante de calitate - cereale integrale, legume și fructe proaspete - reduce riscul de Alzheimer și alte forme de demență, chiar dacă schimbarea începe după 50 de ani. Concluzia aparține unui studiu publicat în revista Neurology, făcut pe aproape 93.000 de participanți.

Aproape o treime dintre americani cred că lumea se va sfârși în timpul vieții lor

O echipă de cercetători de la Universitatea din Columbia Britanică a chestionat 3.400 de persoane, adresându-le o serie de întrebări menite să le măsoare atitudinea față de risc. Au descoperit rezultate surprinzătoare. Există câțiva factori cheie care influențează persoanele care cred că lumea se sfârșește pe vremea lor.

Vegetarienii au un risc semnificativ mai mic de a face 5 tipuri de cancer

Dieta vegetariană reduce semnificativ riscul de a face cinci tipuri de cancer, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Cancer. Cercetătorii au analizat datele a peste 1,8 milioane de persoane pe o perioadă de 16 ani.

TVR riscă întreruperea emisiei după 70 de ani de funcționare continuă

Televiziunea Română se confruntă cu un risc major de întrerupere a emisiei serviciului public pentru prima dată în peste 70 de ani. Investițiile urgente propuse în bugetul pe 2026 vizează modernizarea infrastructurii și asigurarea continuității producției și difuzării programelor.

4 martie 1977 – 4 martie 2026: România are peste 400 de clădiri în clasa I de risc seismic

La 49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, România rămâne una dintre țările europene cu risc seismic ridicat. Sute de clădiri din București sunt încă vulnerabile.

Vegetarienii au un risc substanțial mai mic de a dezvolta cinci tipuri de cancer

Vegetarienii au un risc substanțial mai mic de a dezvolta cinci tipuri de cancer, a dezvăluit un studiu de referință privind rolul dietei.

Cum să depistezi demența Alzheimer în stadiu incipient și să reduci riscul la jumătate

Noile descoperiri științifice dezvăluie modul în care boala Alzheimer ar putea fi detectată cu zeci de ani înainte de apariția simptomelor.

Există în România riscul de pene de curent mari? Răspunsul lui Ivan

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, exclude riscul de pene de curent în România. Centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia au fost păstrate pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic.

Bolojan, despre PNRR: Există un risc de a nu absorbi toată suma

Există un risc de a nu absorbi toată suma, susține premierul Ilie Bolojan într-un interviu acordat G4Media, referindu-se la PNRR.

Stai treaz până târziu? Află cu cât îți crește riscul de infarct și accident vascular cerebral

Persoanele care obişnuiesc să se culce târziu şi care sunt mai active pe timpul nopţii au un risc semnificativ crescut de a suferi un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral, conform unui studiu internațional extins. Aceste „păsări de noapte” au un risc cu 16% mai mare comparativ cu cei care se trezesc devreme, scrie Euronews.

Secretul vieții lungi: multe decese ar putea fi prevenite cu doar 5 minute pe zi

Doar cinci minute de exerciții fizice suplimentare pe zi pot reduce semnificativ riscul de deces prematur, arată un studiu amplu publicat în revista medicală The Lancet.

Risc de inundații pe râuri din Maramureș, Banat și Oltenia

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis cod portocaliu pentru județul Dolj și cod galben pentru alte șapte județe. Avertizările hidrologice sunt valabile de miercuri până joi seara, pe fondul creșterilor importante de debite și niveluri pe râuri.

Risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș

Stratul de zăpadă depășește 2 metri pe unele văi, iar spre sol se formează cristale periculoase care pot declanșa avalanșe mari. Administrația Națională de Meteorologie stabilește risc mare în Munții Făgăraș pentru 16-19 ianuarie.

Risc moderat de avalanșe în Carpații Meridionali, stratul de zăpadă a crescut cu 15 cm

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare nivometeorologică valabilă în perioada 25-27 decembrie, ora 20.00, avertizând asupra riscului de avalanșe în masivele montane, mai ridicat în Carpații Meridionali.

Vortexul polar provoacă risc de avalanșe însemnat în Bucegi, Făgăraș și Parâng-Șureanu

Risc de avalanșe însemnat amenință masivele Bucegi, Făgăraș și Parâng-Șureanu până luni seara, din cauza vortexului polar.

Peste 180 de oameni au fost evacuați din zonele cu risc de explozie din cauza petrolierului care arde pe Dunăre

Misiunea de evacuare a persoanelor aflate în zonele de risc din Ceatalchioi și Plauru, județul Tulcea, a fost finalizată, informează pompierii, luni seara.

Risc URIAȘ de incendiu la sute de mii de jeep-uri în SUA / Mașinile au fost rechemate în service

Autoritatea americană de reglementare a siguranței auto avertizează conducătorii auto să ia foarte în serios semnalele de alarmă emise

Există risc de blackout în România? Răspunsul ministrului Energiei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că până la finalul anului 2025, adică peste trei luni și jumătate, România ar trebui să închidă toate centralele pe carbune pe care le are astăzi în funcțiune.

Studiu: Mersul rapid este asociat cu un risc mai mic de cancer pulmonar

Persoanele care merg mai repede au un risc semnificativ mai mic de a dezvolta cancer, în special cancer pulmonar, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Hong Kong.

Drulă, despre riscul ca pachetul 2 al austerității să nu se adopte: Nu cred că există

Deputatul USR, Cătălin Drulă, spune că este convins că nu există riscul ca pachetul 2 de măsuri de austeritate să nu fie adoptat.

Un studiu a descoperit că somnul în exces crește riscul de deces. Care este explicația

Somnul insuficient este, în general, dăunător pentru creier, inimă și sănătatea generală. Cu toate acestea, un studiu realizat recent a concluzionat că dormitul în exces ar putea fi chiar mai dăunător.

Cod galben de inundații în 10 județe. Risc de viituri rapide până la miezul nopții

Zece județe din România se află sub Cod galben de inundații până la miezul nopții. Autoritățile avertizează asupra riscului de viituri rapide și creșterea nivelului râurilor. Hunedoara și Prahova sunt considerate cele mai expuse la fenomene extreme.

Risc geotehnic extins în urma prăbușirii fostei mine Coștiui: zeci de oameni evacuați

În urma monitorizării situației generate de prăbușirea unei foste galerii miniere de sare din localitatea Coștiui, comuna Rona de Sus, jud. Maramureș, și ca urmare a extinderii riscului geotehnic, a fost dispusă măsura evacuării preventive 51 de persoane din 22 de locuințe (7 nelocuite).

Efectul măsurilor fiscale. Antreprenorii români vor să-și mute afacerile în Bulgaria: ce riscuri ascunse pot apărea, explică un auditor financiar

Tot mai mulți antreprenori români iau în calcul să-și mute firmele în Bulgaria sau Cipru, tentați de taxele mai mici din aceste state. Auditorul financiar Dr. Kristine Bago avertizează însă că această decizie implică riscuri majore, care depășesc mult-speratul avantaj fiscal.

Cancerul de prostată: noua combinaţie de medicamente reduce riscul de progresie cu 46%

O nouă combinaţie de medicamente va fi disponibilă în curând pentru pacienţii cu cancer de prostată metastatic hormono-sensibil, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat autorizarea comercializării în UE.

Razele UV cauzează peste 80% din melanoamele din întreaga lume

Care sunt țările cu cele mai mari rate de cancer de piele

China vrea să colaboreze cu Indonezia pentru a face față riscurilor și provocărilor

Premierul Li Qiang a declarat duminică că China dorește să colaboreze cu Indonezia pentru a consolida cooperarea, a consolida în continuare cadrul de colaborare independentă, scrie Reuters.

Avertizare hidrologică: Pericol de inundații pe numeroase cursuri de apă din Moldova

Hidrologii avertizează că vineri este pericol de inundații pe numeroase cursuri de apă din Moldova. Ei au emis avertizare cod galben de inundații.

Riscul blackout-urilor. Avertisment serios pentru viitorul energetic al României

Specialiștii atrag atenția asupra riscului crescut de blackout generalizat și asupra vulnerabilităților critice ale sistemului energetic național din România.

Bărbaţii care evită controalele pentru cancerul de prostată au un risc de deces cu 45% mai mare

Un studiu amplu bazat pe 20 de ani de date de la peste 160.000 de bărbaţi din şapte ţări europene arată că persoanele care nu participă la controalele regulate pentru cancerul de prostată prezintă un risc de deces cu 45% mai mare faţă de cei care se prezintă la aceste analize.

Un medicament experimental reduce cu aproape 94% factorul de risc pentru boli cardiace

Un medicament experimental dezvoltat de compania farmaceutică Eli Lilly a dat rezultate impresionante într-un studiu clinic de fază intermediară. Acesta a redus semnificativ nivelurile unui factor de risc genetic pentru bolile cardiovasculare.

Câți pași ai nevoie pe zi să reduci riscul de cancer

Activitățile simple precum treburile casnice și plimbările scurte pot face diferența în prevenirea cancerului, conform unui nou studiu realizat de National Institutes of Health și Universitatea Oxford.

Studiu: 9.000 de paşi zilnic reduc riscul de cancer cu un sfert

Activitatea fizică zilnică, chiar şi cea uşoară, poate reduce riscul de cancer cu până la 26%, arată un nou studiu realizat de cercetători de la Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din SUA şi Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Suveranul Pontif riscă să rămână dependent de oxigen

Suveranul Pontif se confruntă cu o situaţie medicală gravă şi riscă să rămână dependent de oxigen după ce ultimul său mesaj audio a evidenţiat slăbiciunea vocii sale, avertizează infecţionistul Matteo Bassetti.

O grupă sanguină prezintă un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral înainte de vârsta de 60 de ani

Persoanele cu grupa sanguină tip A prezintă un risc cu 16% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) înainte de vârsta de 60 de ani, comparativ cu persoanele cu alte grupe sanguine, arată un studiu publicat în revista Neurology.

Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă

Un nou studiu al Universităţii din California, San Francisco, sugerează că inclusiv nivelurile „normale” de vitamina B12 ar putea fi insuficiente pentru a preveni declinul cognitiv şi demenţa, relatează New York Post. Cercetătorii au analizat 231 de adulţi sănătoşi, cu o vârstă medie de 71 de ani, descoperind că cei cu niveluri mai scăzute de […]

Arafat a discutat cu Roxana Mînzatu despre strategia UE de a face faţă oricărui risc

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a discutat cu vicepreşedinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, despre strategia de pregătire a Uniunii Europene pentru a face faţă oricărui risc.