Robert Negoiţă, sesizare la Parchet privind retrocedări de terenuri din mandatul lui Băsescu: Aştept cu multă nerăbdare să vin să dau declaraţii

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, s-a prezentat, marţi, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru a depune o sesizare privind o serie de retrocedări de terenuri, realizate inclusiv în mandatul de primar al lui Traian Băsescu.

1058 afișări
Imaginea articolului Robert Negoiţă, sesizare la Parchet privind retrocedări de terenuri din mandatul lui Băsescu: Aştept cu multă nerăbdare să vin să dau declaraţii

Robert Negoiţă, sesizare la Parchet privind unele retrocedări din mandatul de primar al lui Băsescu

"Discutăm de două parcuri din parcul IOR, dar nu numai, din nefericire sunt multe astfel de situaţii, astfel de speţe în Sectorul 3, dar din ce am înţeles şi în tot Bucureştiul. Asta trebuie ca instituţia la care mă adresez acum să identifice membrii acestei grupări organizate. În primul rând proprietarii, dar în mod evident au avut sprijin masiv din partea instituţiilor statului, instituţii care evident au fost reprezentate de nişte oameni în anumite momente", a declarat edilul, la sosirea la Parchetul General.

Robert Negoiţă a precizat că mai multe şcoli şi grădiniţe din sectorul 3 şi-au pierdut spaţiile din această cauză, menţionând că este vorba de zeci de hectare de terenuri.

"Această grupare organizată, acest grup infracţional este vinovat de tot ce s-a întâmplat. (...) Una din retrocedările celebre a fost semnată de către domnul Băsescu în ultima zi de mandat. Următoarea zi era deja la Cotroceni. Un teren semnificativ din zona IOR, Fosta bază Spartacus…", a completat primarul.

Întrebat de ce vine cu această sesizare la Parchet abia acum, Robert Negoiţă a replicat: "Pentru că până acum nu am avut imaginea atât de completă, pur şi simplu permanent şi mai ales de când am început să vorbim mai mult despre aceste teme încep să ajungă la mine aceste informaţii şi sunt foarte nerăbdător, nu neapărat acum când depun această sesizare penală, ci aştept cu multă nerăbdare să vin să dau declaraţii în acest dosar".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici