Românii - pe primul loc în topul europenilor care lucrează în altă ţară UE

Peste 7 milioane de cetăţeni UE trăiau şi lucrau în alt stat membru în 2013, pe primul loc aflându-se românii - peste 1,2 milioane -, urmaţi de polonezi şi de italieni, a anunţat, joi, Comisia Europeană.

584 afișări
Imaginea articolului Românii - pe primul loc în topul europenilor care lucrează în altă ţară UE

Românii - pe primul loc în topul europenilor care lucrează în altă ţară UE (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Anul trecut, peste şapte milioane de cetăţeni UE trăiau şi munceau în altă ţară membră, potrivit datelor publicate de CE.

Aproape 78% din cetăţenii UE aflaţi în altă ţară erau, în 2013, activi din punct de vedere economic, iar 68% din ei aveau un loc de muncă.

Pe primul loc, potrivit datelor prezentate de Comisie, se află românii. Astfel, 1,29 milioane de români munceau anul trecut în alte ţări din Uniunea Europeană. Pe poziţia a doua se aflau polonezii - 1,05 milioane, iar pe locul al treilea, italienii - 677.300.

Cu toate acestea, numărul românilor şi polonezilor care muncesc în alte ţări a scăzut faţă de perioada de dinaintea crizei (2004-2008). Numărul polonezilor s-a redus cu 41% şi al românilor cu 33%, în timp ce a crescut cu 38% numărul locuitorilor din sudul Europei care aleg să lucreze în alt stat UE.

Conform Comisiei, maltezii nu au fost incluşi în clasament, întrucât numărul celor care lucrează în UE este nesemnificativ. 15.700 de luxemburghezi lucrau în alte ţări, 18.000 de sloveni, 21.000 de ciprioţi şi 27.300 de estoni.

În afară de cele 7 milioane, aproximativ 1,1 milioane de cetăţeni UE trăiau într-o ţară dar munceau într-una vecină.

Principalele destinaţii ale muncitorilor UE sunt Germania (1,88 milioane), Marea Britanie (1,48 milioane), Italia (792.000) şi Spania (764.000). Pentru România, Bulgaria, Ungaria şi Lituania nu există date despre numărul cetăţenilor UE care lucrau în aceste ţări, anul trecut.

În ceea ce priveşte vârsta, cei mai mulţi sunt tineri, iar procentul celor cu studii a crescut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici