Şapte hoţi din combinatul siderurgic din Galaţi au fost reţinuţi. În casele suspecţilor a fost găsită o armă

  • 7 hoţi de cabluri electrice din combinatul siderurgic din Galaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
  • În furturi erau implicaţi inclusiv paznici. În casele suspecţilor a fost găsită şi o armă, pe lângă bani şi telefoane.
5823 afișări
Imaginea articolului Şapte hoţi din combinatul siderurgic din Galaţi au fost reţinuţi. În casele suspecţilor a fost găsită o armă

Poliţiştii gălăţeni au făcut 9 percheziţii domiciliare în judeţul Galaţi, la persoane bănuite de furturi de pe platforma combinatului siderurgic din Galaţi.

Percheziţiile au avut loc după ce 12 persoane au fost surprinse în flagrant, în timp ce încercau să fure bunuri de pe platforma siderurgică.

Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, mai multe persoane fără ocupaţie, agenţi din cadrul unei societăţi care asigură paza combinatului, precum şi angajaţi ai altor societăţi comerciale de pe platformă ar fi intrat în Secţia Laminorul de Tablă Groasă a combinatului, de unde ar fi furat cabluri electrice din cupru şi alte materiale feroase şi neferoase, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 200.000 de lei, conform Poliţiei Galaţi.

La percheziţii au fost ridicate mai multe telefoane mobile care ar fi fost folosite la furturi, bunuri furate, o armă letală de vânătoare, calibrul 12 mm, precum şi 300.000 de lei.

De asemenea, au fost indisponibilizate 8 autoturisme.

Şapte bărbaţi cu vârste între 30 şi 35 de ani au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici