Şeful CJ Constanţa: ANI face un abuz. Sper să fie voinţă politică pentru schimbarea acestor lepre

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că nu se află în stare de incompatibilitate şi că reprezentanţii ANI fac un "abuz în serviciu", motiv pentru care va cere schimbarea conducerii acestei instituţii.

203 afișări
Imaginea articolului Şeful CJ Constanţa: ANI face un abuz. Sper să fie voinţă politică pentru schimbarea acestor lepre

Nicuşor Constantinescu (Imagine: Cristi Cimpoes/ Mediafax Foto)

"Este o poliţie politică, ca şi DNA, este politica lui Traian Băsescu prin care şantajează primarii, preşedinţii de CJ şi toţi membrii PSD, PNL şi USL şi o fac în continuare din păcate. Această ANI vânează tot ce este din PSD şi PNL din timpul guvernării Boc. Sper să existe voinţă politică pentru schimbare, să se schimbe aceste lepre, să pună nişte oameni profesionişti. Merită această bătaie de joc, această instituţie să funcţioneze pe banii publici?", a declarat Nicușor Constantinescu pentru Gândul.

El i-a acuzat pe reprezentanţii ANI că "fac abuz în serviciu" şi că şi alţi primari şi consilieri din judeţul Constanţa au fost verificaţi de ANI.

"Păi cum să fie incompatibil un consilier local sau un primar că îl trimite Consiliul Local respectiv să facă parte dintr-un Consiliu de Administraţie sau Adunarea Generală a Acţionarilor a unei companii RAJA, care este internaţională? Compania RAJA este cea mai mare companie de apă din România şi aparţine autorităţilor locale din judeţul Constanţa, adică CJ şi primăriilor care compun Constanţa. Dacă această companie operează în nouă judeţe şi peste Prut, în Republica Moldova, cum poate să fie conflict de interese local? Sunt abuzuri şi vor fi soluţionate în instanţă", a susţinut Constantinescu.

Potrivit acestuia, avocaţii săi şi ai primarilor din Constanţa au încercat să le demonstreze celor de la ANI că greşesc.

"Toţi avocaţii le-au făcut adrese, le-au arătat că este vorba de o confuzie. Eu nu am o nicio temere cu acest ANI, că eu ştiu dacă este cineva vinovat sau nu, pentru că eu cunosc, am şi studii superioare de specialitate, ştiu ce înseamnă să fii incompatibil. Incompabitil eşti când în poziţia în care eşti nu poţi să fii în două locuri în acelaşi timp, dar compania funcţionează naţional", a spus Constantinescu.

Preşedintele CJ Constanţa, social-democratul Nicuşor Constantinescu, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 - 23 martie 2009, întrucât a fost simultan şi reprezentant al judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC RAJA Constanţa.

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Nicuşor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşeedinte al Consiliului Judeţean Constanţa cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanţa, încălcând astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare", precizează Agenţia Naţională de Integritate într-un comunicat.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a deţinut funcţia de reprezentant al Judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanţa în perioada 27.03.2007 – 23.03.2009. La data de 20.06.2008, acesta a fost validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pentru mandatul 2008 – 2012.

Nicuşor Constantinescu exercită, în prezent, al treilea mandat consecutiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

"Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, «Funcţia de […] preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (… ) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional»", afirmă ANI.

"Persoana [...] faţă de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului", este o altă prevedere legală invocată în comunicatul ANI.

De asemenea, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

ANI a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Nicuşor Constantinescu.

Agenţia menţionează ca jurisprudenţă relevantă în materie, rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, sentinţele civile din 21.11.2012 - nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA, respectiv sentinţa civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi preşedinţii de consilii judeţene) emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Constantinescu fiind informat, la 04.01.2011 şi 07.03.2013 (confirmare de primire din data de 11.03.2013), despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Nicuşor Constantinescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

El poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici