- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru. Senatorul va contesta decizia
Senatorul Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru, potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins contestaţia în cazul deciziei Agenţiei Naţionale de Integritate.
Senatorul a declarat, pentru MEDIAFAX, că va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Mircea Diaconu a refuzat să facă alte comentarii, precizând că până în acest moment nu i-a fost comunicată decizia instanţei.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestaţia lui Mircea Diaconu în cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agenţia Naţională din Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care se află din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la instanţa supremă.
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilităţilor.
Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".
Mircea Diaconu a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că are o decizie a Senatului potrivit căreia activitatea sa artistică "şi nu comercială" nu este incompatibilă cu funcţia de senator.
"Dacă şi teatrul este incompatibil... sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil", spunea atunci Diaconu.
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
-
Decizia în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, amânată pentru 1 iunie
Social astăzi, 13:44
Instanţa supremă a amânat, marţi, pentru 1 iunie decizia în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic sunt acuzaţi de fapte de corupţie. citeşte tot
-
Ponta va prezenta Parlamentului în 12 iunie declaraţia pe problematica UE
Politic astăzi, 13:35
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. citeşte tot





a intrat in cel mai prost partid...ala al securistilor scapatati...pnl! mai are timp sa se retraga si lumea sa uite de * in care a intrat...isi distruge calitatile de actor prin inabilitatea sa politica...
Mai Mirceo, esti un cretin pedelist...
M. Diaconu isi interpreteaza, probabil pentru foarte multi bani, in fiecare seara, la televiziunile mogulilor, rolul jucat in filmul Filantropica, de Nae Caranfil. In acest film, M. Diaconu este un escroc, care incearca sa-i manipuleze pe telespectatori, recitind un text scris de alti escroci. Sa-i…