SIMULARE EVALUAREA NAŢIONALĂ: Puţin peste jumătate din elevii care au fost la simulare au luat note peste 5. Situaţia pe judeţe

Puţin peste jumătate, 50,68 la sută, dintre elevii care au fost la simularea evaluării naţionale au medii între 5 şi 10, cu 1,85 la sută mai mulţi decât anul trecut, potrivit informaţiilor transmise MEDIAFAX de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

625 afișări
Imaginea articolului SIMULARE EVALUAREA NAŢIONALĂ: Puţin peste jumătate din elevii care au fost la simulare au luat note peste 5. Situaţia pe judeţe

SIMULARE EVALUAREA NAŢIONALĂ: Peste 70 % dintre elevi au luat peste 5 la Limba română, în Suceava (Imagine: Shutterstock)

La simularea evaluării naţionale, au fost prezenţi 180.442 de elevi de clasa a VIII-a, cu 1,46 la sută mai mulţi decât în 2014.

Dintre aceştia, 91.445 de elevi, respectiv 50,68 la sută, au obţinut medii de promovare, fiind cu 1,85 la sută mai mulţi faţă de 2014.

Anul trecut, doar 48,8 la sută dintre elevii care au susţinut simularea evaluării naţionale au avut medii peste 5.

Elevii clasei a VIII-a au susţinut, în perioada 23 - 25 februarie, simularea evaluării naţionale la limba română, matematică şi limba şi literatura maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Rezultatele au fost afişate vineri.

Suceava: Peste 70 % dintre elevi au luat peste 5 la Limba română la simularea Evaluării Naţionale

Aproape trei sferturi dintre elevii suceveni ai claselor a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au obţinut note peste 5.00 la Limba română, în timp ce la Matematică doar puţin peste 40 la sută dintre elevii participanţi au avut note mai mari de 5.00.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Mariana Drumea, a declarat, vineri, că în judeţul Suceava simularea Evaluării Naţionale a fost organizată în 167 de unităţi şcolare, fiind înscrişi 7.994 elevi de clasa a VIII-a, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Drumea a spus că la simularea probei scrise la Limba şi literatura română prezenţa a fost de 94,4 la sută, iar la proba de Matematică a fost de 93,9 la sută.

Ea a precizat că la proba de Limba română 72,52 la sută dintre elevii prezenţi au obţinut note mai mari de 5.00, un procent uşor mai mic faţă de rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale din 2014, când 74,7 la sută au luat note de trecere.

Drumea a spus că la Matematică 40, 78 la sută dintre elevii prezenţi la simulare au obţinut note peste 5.00, faţă de anul 2014, când doar 21,2 la sută au luat note mai mari de 5.00.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a mai spus că prezenţa cumulată la cele două probe din cadrul simulării Evaluării Naţionale a fost de 93,95 la sută în judeţul Suceava.

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat corespondentului MEDIAFAX că rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale sunt bune, arătând că procentul celor care au luat note peste 5.00 la Matematică a crescut mult faţă de anul trecut.

El a spus că simularea Evaluării Naţionale permite elevilor de clasa a VIII-a să se familiarizeze cu condiţiile unui examen şi îi face să fie mai responsabili.

Buzău: Mai mult de jumătate dintre elevi au luat medii sub 5.00 la simularea Evaluării Naţionale

Mai mult de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţul Buzău care au participat la simularea Evaluării Naţionale nu au reuşit să obţină medii peste 5.00, Matematica fiind proba care a ridicat cele mai mari probleme, materie la care doar 32,79 la sută au luat peste 5.00.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău (ISJ), Geta Burducea, doar 32,79 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au reuşit să obţină note peste 5.00 la Matematică, în timp ce la Limba şi literatura română situaţia a fost mult mai bună, peste 69 la sută dintre elevi reuşind să obţină note mai mari de 5.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, la Buzău, doar 47,91 la sută dintre elevi au resuşit să obţină note peste 5.00 la simularea Evaluării Naţionale, mai puţini faţă de anul trecut, când 48 la sută dintre cei care au susţinut testarea au luat medii peste 5.00.

”Rezultatele sunt sensibil egale cu cele de anul trecut. Constat că este acelaşi dezinteres pentru Evaluarea Naţională, iar faptul că nu s-a introdus plafonul de medie pentru admiterea la liceu îi determină pe unii dintre elevi să fie superficiali în pregătire. Nu putem da vina însă doar pe elevi, problema este şi a unora dintre profesori, dar şi a familiilor care nu se interesează de pregătirea propriilor copii. Rezultatele la simulare vor fi un punct de reper pentru stabilirea strategiei în vederea pregătirii examenelor de vară, ceea ce ar putea duce la note ceva mai mari", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX inspectorul general al ISJ Buzău, Geta Burducea.

Cluj: Peste 56% din elevii clasei a VIII-a au luat medii peste 5.00 la simularea Evaluării Naţionale

Peste 56 la sută din elevii de clasa a VIII-a din judeţul Cluj au obţinut medii mai mari de 5.00 la simularea Evaluării Naţionale, procentul fiind mai mic decât cel de anul trecut, dar au fost înregistrate şi două medii zece, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, în urma simulării Evaluării naţionale, 56,79 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţul Cluj au obţinut medii peste 5.00.

"Procentul înregistrat este mai mic decât cel de anul trecut, care a fost de 59, dar trebuie să luăm în calcul şi faptul că simularea a avut loc acum cu o lună mai devreme decât în 2014. Am avut 5.041 de elevi prezenţi dintr-un total de 5.285, fiind înregistrate două medii zece. Simularea este foarte importantă şi cred că este un avertisment care este dat părintelui, copilului şi şcolii. Aici nu ne interesează cifrele, ci semnalul pe care îl dăm", a spus Cuibus.

Şeful ISJ Cluj consideră că rezultatul obţinut în judeţ la simulare este "acceptabil" pentru etapa actuală.

"La limba română, procentul notelor peste 5 a fost de 74, la matematică de 42, în timp ce la limba maternă a depăşit 82", a spus Cuibus.

Potrivit acestuia, în perioada următoare se vor lua o serie de măsuri de remediere la toate materiile, vor urma inspecţii de specialitate, iar lucrările vor fi discutate la clasă cu elevul, în prezenţa părinţilor.

Constanţa: Mai puţin de jumătate din elevi au luat medii peste 5.00 la simularea Evaluării Naţionale

Mai puţin de jumătate dintre elevii constănţeni care au participat la simularea Evaluării Naţionale au obţinut medii peste 5.00, cele mai mici note fiind la Matematică, unde doar 34 la sută au avut note de trecere, ministrul Sorin Câmpeanu spunând că rezultatele din judeţ sunt îngrijorătoare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, 2.876 de elevi din cei 6.008 prezenţi la simularea Evaluării Naţioanle au obţinut medii peste 5.00, adică 47,87 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 2.000 de elevi au obţinut medii între 3 şi 4.99, iar aproximativ jumătate dintre cei care au luat medii de trecere au avut între 5 şi 6.99.  De asemenea, 614 elevi au obţinut medii între 7 şi 7,99, 493 au luat între 8 şi 8,99, iar 217 elevi au fost notaţi între 9 şi 9,99, neînregistrându-se nicio medie 10.

La Limba şi literatura română, 4.171 de elevi au luat note peste 5.00 (69,44 la sută), iar zece elevi au primit nota maximă.

La Matematică procentul celor cu notă de trecere a fost de 34,22. Astfel, din cei 5.982 de elevi prezenţi la proba de Matematică doar 2.047 au luat peste 5.00, iar peste 3.200 de elevi au obţinut note între 1 şi 3,99. Totuşi, la Matematică, în judeţul Constanţa au fost înregistrate şi 39 de note 10.

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că rezultatele din judeţ la simularea Evaluării Naţionale sunt îngrijorătoare. 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Raducu Popescu, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că în următoarea perioadă profesorii de limba română şi matematică vor identifica subiectele care au fost mai dificil de tratat de către elevi la această simulare şi că există mijloace la îndemâna fiecărui cadru didactic pentru ca notele mici obţinute acum să fie îndreptate până la Evaluarea Naţională.

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a a avut loc în 23 februarie la Limba şi literatura română, în 24 februarie la Matematică şi în 25 februarie la Limba şi literatura maternă, această probă fiind susţinută doar de catre elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 22-24 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici