Spitalele se pot comasa pentru eficientizarea fondurilor şi creşterea calităţii serviciilor

Spitalele se pot grupa prin comasare pe criterii teritoriale şi în funcţie de distanţă, de specificul serviciilor de sănătate acordate, în scopul utilizării eficiente a resurselor materiale şi umane pentru acordarea unor servicii medicale de calitate, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

82 afișări
Imaginea articolului Spitalele se pot comasa pentru eficientizarea fondurilor şi creşterea calităţii serviciilor

Spitalele se pot comasa pentru eficientizarea fondurilor şi creşterea calităţii serviciilor

Ministerul Sănătăţii (MS) supune dezbaterii publice, până în 29 ianuarie, un proiect de Ordonanaţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 95/2006 prevede că spitalele se pot grupa prin comasare pe criterii teritoriale şi în funcţie de distanţă, precum şi în funcţie de specificul serviciilor de sănătate acordate, în scopul utilizării eficiente a resurselor materiale şi umane pentru acordarea unor servicii medicale de calitate.

De asemenea, în funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Mai mult, structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice al caror management a fost transferat, potrivit legii, către autorităţile administraţiei publice locale se aprobă prin hotărâre a Consiliului general al muncipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor locale la propunerea managerului cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă, managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii, cu ministerele, respectiv instituţiile cu reţea sanitară proprie (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română) cu autorităţile administraţiei publice locale, după caz, pe o perioadă de maximum trei ani.

Contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de trei luni, maximum de două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului. Ministrul Sănătăţii, ministrul de resort sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz, numeşte prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager.

Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale. Nivelul indicatorilor de performanţă a activităţii se stabileşte anual de Ministerul Sănătăţii, respectiv de ministrul de resort sau autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la bază un buget global negociat, a cărui execuţie va fi evaluată anual.

Contractul individual de muncă al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţia de manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.

Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii sau autorităţile administraţiei publice locale, organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare, care va fi numit prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului transporturilor şi infrastructurii sau dispoziţie a autorităţilor administraţiei publice locale.

Managerul persoană fizică va fi selectat prin concurs de o comisie numită de ministrul Sănătăţii, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, sau de autorităţile administraţiei publice locale, după caz, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii sau, după caz, ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii sau dispoziţie a autorităţilor administraţiei publice locale avizate de Ministerul Sănătăţii.

În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil şi, după caz, pentru spitalele cu peste 400 de paturi, un director de îngrijiri sau alt director potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului.

Contractul individual de muncă al persoanelor angajate în unităţile sanitare publice care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.

Actul normativ prevede totodată că membrii consiliului consultativ sunt: un reprezentant al Ministerului Sănătăţii sau al direcţiei de sănătate publică, după caz, un reprezentant ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora, un reprezentat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau al caselor de asigurări de sănătate judeţene, a municipiului Bucureşti sau Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, doi reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din care unul să fie economist, un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice, institutele şi centrele medicale clinice şi managerul spitalului public.

Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu şi membrii consiliului consultativ, au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţile în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii sau, la ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, la autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Conducerea spitalelor publice răspunde de asigurarea acordării drepturilor salariale personalului propriu, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale prevede că tranferul managementului asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale se face iniţial pe durata de un an, timp necesar desfăşurării unei faze pilot.

În situaţia în care Ministerul Sănătăţii constată, după finalizarea fazelor-pilot, că autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti au capacitatea administrativă pentru a realiza managementul asistenţei medicale, poate aproba transferul managementului asistenţei medicale acordate în alte unităţi sanitare cu paturi.

Lista unităţilor sanitare publice cu paturi precum şi criteriile prin care se transferă managementul asistenţei medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Proiectul face referire la schimbari preconizate în Ordonanţa de Urgenţă în concordanţă cu legislaţia română şi Protocolul care extinde la România şi Bulgaria acordul privind libera circulaţie a persoanelor.

Prin modificările propuse, se urmăreşte ca la spitalele pentru care s-a transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile locale, numirea managerului, precum şi încheierea contractelor de management să se realizeze de autorităţie administraţiei publice locale. Având în vedere că prin descentralizarea sistemului sanitar, spitalele vor trece în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în acest mod se poate realiza implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în coordonarea activităţii spitalului prin măsuri ferme şi realizate în interesul comunităţii.

Totodată se modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 162/2008 în sensul stabilirii ca termen de transfer a unităţilor sanitare cu paturi către autorităţile administraţiei publice locale şi Primăriei Municipiului Bucureşti data de 1 iulie 2010.

De asemenea, faţă de faptul că faza pilot se finalizează la sfârşitul anului 2009 (data la care a început această fază este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Hotărârii Guvernului privind aprobarea listei unităţilor sanitare publice cu paturi al căror management se transferă, respectiv a HG 1.567/2008), până la emiterea Hotărârii de Guvern de transfer a managementului asistenţei medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi, este necesar a se prevedea că unităţile sanitare cu paturi care au făcut obiectul fazei pilot să rămână în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Potrivit MS, acest act normativ va asigura un acces mai bun al asiguraţilor la servicii medicale, dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu şi la medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu în momentul acordării efective a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici