STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvenţiilor la Transporturi poate aduce creşterea preţurilor la bilete

  • Anul acesta, Capitala are un buget estimat la circa 5,8 miliarde de lei.
  • În 2020, Bucureştiul avea peste 10 miliarde de lei în proiectul de buget.
  • S-au tăiat 100 de milioane de lei din subvenţiile STB.
2640 afișări
Imaginea articolului STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvenţiilor la Transporturi poate aduce creşterea preţurilor la bilete

STB, marele pierzător după ce bugetul Capitalei a fost bătut în cuie. Tăierea subvenţiilor la Transporturi poate aduce creşterea preţurilor la bilete

Capitala are buget, dar sumele nu sunt pe placul tuturor. STB se numără printre pierzătorii de anul acesta, iar asta poate afecta direct populaţia.

Subvenţiile societăţii au fost diminuate cu 100 de milioane de lei şi a rămas cu un singur milliard de lei. Efectele le pot resimţi călătorii bucureşteni plătind mai mult pentru un bilet.

Iar asta nu este singura problemă. Oamenii ar putea plăti mai mult în condiţiile în care nu vor fi aduse îmbunătăţiri ale condiţiilor de transport, întrucât a fost micşorat, tot cu 100 de milioane de lei, şi bugetul folosit pentru a achiziţiona autobuse şi tramvaie noi, electrice.

Horia este sătul de maşinile si tramvaiele învechite de la STB şi ne-a spus ca ar prefera să plătească şi cu 20 de lei mai mult pentru un bilet numai să ajungă maşina la timp în staţie. 

”50 de lei mi se pare o sumă decentă pentru oraşul Bucureşti, având în vedere că în alte oraşe suma este mai mare. Ce mă enervează e că sunt foarte aglomerate şi că nu se respectă programul de mers. Eu aş da şi 70 de lei pentru abonament dar să circule cum trebuie”, afirmă bucureşteanul. 

Bugetul din acest an este estimat la circa 5,8 miliarde de lei, comparativ cu bugetul din 2020 al fostei administraţii, care a fost de 10 miliarde de lei.  

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, dă asigurări că nu vor fi probleme, deşi bugetul este aproape la jumătate faţă de anul trecut: ”Este un buget al curăţeniei, din care scoatem cheltuielile inutile”.

BUGET PMB

2020 - 10 miliarde de lei

2021 - 5,8 miliarde de lei

Reduceri din bugetul Capitalei în 2021

Reabilitarea sistemului de termoficare: - 600 milioane ron

Subvenţia la căldură: - 150 milioane ron

Investiţii (construcţia de piste pentru biciclişti, etc): - 70 milioane ron

Lucrări la staţia de epurare Glina: - 49,4 milioane ron

Achiziţia de autobuze electrice: - 42,5 milioane ron

Reduceri subvenţii STB -100 milioane ron

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici