Tiberiu Uşeriu a câştigat maratonul 6633 Ultra, cel mai greu din lume. GALERIE FOTO

Cel mai greu maraton din lume, 6633 Ultra, care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar a fost câştigat în acest an de un român, pentru prima dată în istoria întrecerii. Tiberiu Uşeriu a trecut linia de start la ora 4.44, după ce a alergat pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la – 62 de grade.

Tiberiu Uşeriu a câştigat maratonul 6633 Ultra, cel mai greu din lume. GALERIE FOTO

„Şi avem un câştigător la ediţia 2016-aa Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Uşeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tiberiu a condus de la început până la sfârşit şi a meritat! Este, fără îndoială,un campion” au anunţat organizatorii maratonului.

Din 2007 şi până la ediţia din acest an din cei peste 200 de participanţi doar 19 au reuşit să treacă linia de sosirea. La ediţia 2016 au luat startul 12 concurenţi, trei dintre ei fiind din România: Tiberiu Uşeriu, Vlad Tănase şi Andrei Roşu. Din cei 12, doi au abadonat pe parcurs, ceilalţi reuşind să treacă linia de sosire. Cei trei români care au participat la cel mai greu maraton din lume, „6633 Ultra”, au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie, însă, înainte de ultimul checkpoint au fost depăşiţi de un alegător din Singapore.

Bistriţeanul de 41 de ani, care a câştigat cea mai grea cursă de alergare din lume şi a dus steagul României la Polul Nord, s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase de iarnă şi a făcut baie la copcă pe ger pentru a rezista la Polul Nord.

Cel mai greau maraton din lume a început vineri, 11 martie, ora 9.30 şi s-a încheiat pe 19 martie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
MARATON ,
POLUL NORD ,
6633 ULTRA
COMENTARII
  • Mediakackxs 19 mar 2016

    @@ovidiu:14:16: ...si mediakackxxss au dus Polul Nord la Tuktoyaktuk...a si in articolul dinaintea concursului . Atata lipsa de cultura...

  • Ştefan 19 mar 2016

    Felicitări Tibi, Vlad şi Andrei! Cam slăbuţ articolul, prezintă date cam eronate. Din cei 12 care au luat startul, au terminat doar 7, adică 5 au abandonat pe parcurs; Andrei şi Vlad au fost depăşiţi de PJ la punctul de control 4 - Tsiigehtchic, iar de trio-ul Alex, Frank şi Hully la punctul…

  • Mediakackxs 19 mar 2016

    mediakackxs : "şi a dus steagul României la Polul Nord, "
    mediakackxs ati dus voi prostia voastra la polul poolului cu Polul Nord. Jidouti ...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Cum recunoşti pepenii roşii ''injectaţi''