Toader, pe Facebook: Secţia pentru procurori a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul MJ

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat, pe Facebook, că Secţia pentru procurori a CSM a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul ministerului începând cu 13 iunie, precizând că aşteaptă şi decizia judecătorilor.

296 afișări
Imaginea articolului Toader, pe Facebook: Secţia pentru procurori a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul MJ

Toader, pe Facebook: Secţia pentru procurori a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul MJ

"Secţia pentru procurori a aprobat încetarea detaşării procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei, începând cu data de 13 iunie 2017. Aşteptăm şi hotărârea secţiei pentru judecători, sperăm în şedinţa din 12 iunie 2017", a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Justiţiei a scris şi miercuri pe pagina sa de Facebook despre magistraţii detaşaţii, susţinând că aceştia ocupă o funcţie vacantă asimilată magistraţilor, ţin rezervat postul de pe care au fost detaşaţi şi au un salariu lunar care poate ajunge chiar şi la 20.000-24.000 lei, unii beneficiind şi de diurnă lunară.

"Dincolo de faptul că magistraţii trebuie să facă magistratură, de exigenţele izvorâte din principiul separaţiei puterilor în stat, răspunzând unora dintre întrebările repetitive, fac următoarele precizări: Magistraţii detaşaţi la Ministerul Justiţiei ocupă o funcţie vacantă asimilată magistraţilor, ţin rezervat postul de pe care au fost detaşaţi, având următoarele drepturi băneşti: un salariu lunar, care poate fi chiar şi de 20.000-24.000 lei, iar dacă nu sunt din Bucureşti, primesc şi o diurnă lunară care poate să ajungă chiar şi la 11.000-12.000 lei, contravaloarea chiriei, care este de 2.700 lei, precum şi decontarea cheltuielilor de transport, la domiciliu şi retur!", a scris, miercuri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiţiei.

Pe 25 mai, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să înceteze detaşarea tuturor magistraţilor de la ministerul Justiţiei pentru că ministerul trebuie să angajeze personal propriu, pe care să-l formeze şi fidelizeze şi pe care să conteze pe mulţi ani. Tudorel Toader ceruse transferul judecătorilor Constantin Udrea şi Raluca Gâlea, ambii judecători în Capitală, la Ministerul Justiţiei, solicitarea fiind respinsă de CSM. Ulterior, ministrul a cerut încetarea detaşărilor magistraţilor la Ministerul Justiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici