TRANSFERURI suspecte, după repartizarea computerizată a elevilor. Cîmpeanu: Se fac verificări în patru judeţe

Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, a cerut Corpului de control al MECS să verifice legalitatea unor transferuri la clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, din judeţele Suceava, Bihor, Prahova şi Brăila, unde au fost peste 800 de astfel de solicitări aprobate.

1420 afișări
Imaginea articolului TRANSFERURI suspecte, după repartizarea computerizată a elevilor. Cîmpeanu: Se fac verificări în patru judeţe

TRANSFERURI suspecte, după repartizarea computerizată a elevilor. Cîmpeanu: Se fac verficări în patru judeţe (Imagine: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto)

"Am cerut verificarea cadrului legal prin care au fost aprobate sute de transferuri ale unor elevi din clasa a IX-a din judeţele Suceava, Bihor, Prahova şi Brăila", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că este vorba de 839 de transferuri în cele patru judeţe. Astfel, în judeţul Suceava au fost 523 de cereri de transfer, din care au fost aprobate 326, în Bihor s-au înregistrat 236 de cereri, din care 191 aprobate, în Prahova - 264 de cereri, 252 aprobate, iar în Brăila au fost 70 de solicitări aprobate.

Corpul de control va avea luni un raport privind trasferurile elevilor de clasa a IX- a din cele patru judeţe, a precizat Sorin Cîmpeanu. Ministrul a precizat că, în funcţie de rezultatul controlului, raportul ar putea fi trimis anchetatorilor.

Ministrul Educaţiei a subliniat că, în cazul în care se va dovedi că au fost nereguli în aceste cazuri, persoanele responsabile vor fi sancţionate drastic, mergând până la desfacerea contractului de muncă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul profesorilor implicaţi în fraudele de la bacaluareat.

Legea educaţiei are reglementări foarte clare privind transferurile în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, fiind luate în calcul cazurile în care sunt fraţi gemeni sau eventuale probleme medicale. Media celui care se transferă dintr-un liceu trebuie însă să fie cel puţin egală cu a ultimului admis la liceul unde vrea să se mute.

În prima etapă de admitere în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a, dintre cei 128.685 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost repartizaţi computerizat 124.805 (98,5%).

Media de admitere a elevilor se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională, care are pondere de 75% şi media celor patru ani de gimnaziu, cu pondere de 25%. Elevii care au avut medii de admitere sub 5 au participat şi ei la repartizarea computerizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici