Trenuri de pasageri vor circula pe podul Calafat-Vidin - presă

Companiile de căi ferate din România şi Bulgaria pregătesc punerea în circulaţie a unor trenuri de pasageri pe podul Calafat-Vidin, inaugurat în iunie 2013.

441 afișări
Imaginea articolului Trenuri de pasageri vor circula pe podul Calafat-Vidin - presă

Trenuri de pasageri vor circula pe podul Calafat-Vidin (Imagine: Florin Ceausu/Mediafax Foto)

Un alt proiect este reluarea curselor feroviare între Sofia şi capitala greacă Atena, prin Salonic, relatează site-ul Novinite.com.

Ambele proiecte fac parte din Sectorul sudic pentru îmbunătăţirea serviciului de transport de pasageri în Europa Centrală şi Sud-Est, a anunţat municipalitatea din Sofia.

Al doilea pod de pe Dunăre, de la Calafat-Vidin, numit "Noua Europă" a fost inaugurat în iunie 2013. România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul Calafat-Vidin este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici