"Ţuica cu mărgele de Salva", un brand de 100 de ani. Afacerea unui mic producător care face ţuica în cazane de alamă şi nu stropeşte livezile

"Ţuica cu mărgele din Salva" este un brand recunoscut al judeţului Bistriţa-Năsăud, dar şi extrem de apreciat peste tot în lume. Cei mai mari amatori de ţuică bistriţeană sunt nemţii, francezii, italienii, spaniolii, americani, iar sticlele lui Angelini au ajuns chiar şi în Japonia sau India.

Istoria ţuicii cu mărgele de Salva a început în urmă cu aproape 100 de ani, din 1918, când bunicul lui Ioan Angelini, un italian, s-a stabilit pe Valea Runcului, din Salva.

"În 1918 bunicul meu a venit în România. Atunci a fost o migraţie de italieni în România şi el se ocupa de rotărit, făcea roţi pentru căruţe dar producea şi ţuică. De la el a rămas moştenire şi primul cazan de fiert ţuica pe care familia Angelini îl păstrează şi astăzi", povesteşte Ioan Angelini.

Tot familia a fost şi cea care a dat numele celebrei ţuici, care a ajuns astăzi în toate colţurile lumii.

"Am dat numele brandului după străbunicul meu, Angelini, 'Ţuica cu mărgele de Salva - produs de Angelini', iar mărgelele reprezintă tăria ţuicii", povesteşte producătorul Ioan Angelini.

Ţuica de Bistriţa este de cea mai bună calitate însă are şi ea secretele ei. În primul rând fructele trebuie să fie bine coapte. Dacă nu sunt coapte băutura nu e de bună calitate - povesteşte bărbatul care mai spune că ţuica de prune şi cea de pere cel vând cel mai bine, dar din oferta sa nu lipseşte nici ţuica de mere, şi, începând cu acest an, cea de gutui.

Micul producător din Salva are peste 80 de hectare de livezi pe care le-a concesionat şi de unde reuşeşte să îşi adune fructele necesare ţuicii pe care o produce. Nu foloseşte decât prune bistriţene pe care le considera cele mai potrivite pentru ţuica de calitate.

"Anul acesta a fost un an bun, livezile mele sunt protejate şi am avut producţie bună. Eu nu pot stropi livezile, aşa că totul este sută la sută natural. Ţuica se fabrică în cazane de alamă, aşa cum este obiceiul în această zonă", povesteşte producătorul.

Şapte ani pentru a înregistra legal afacerea cu ţuică

Încă de mic copil, Ioan Angelini a mers să îşi ajute tatăl să facă ţuică, iar primele amintiri din jurul vârstei de 10 ani i-au marcat întreaga viaţă.

"Aveam un cazan de făcut ţuică dar pe vremea lui Ceauşescu. Era foarte greu să faci ţuică, trebuia să te fereşti de miliţie să nu-ţi confişte marfa şi făcem ţuică departe, în fundul văilor", povesteşte Ioan Angelini care, pentru a nu mai trece prin spaimele copilăriei, a vrut să îşi autorizeze afacerea şi a încercat să obţină de la Fisc toate actele pentru a putea vinde ţuică legal pe piaţă.

De şapte ani a avut nevoie producătorul din Salva să îşi înregistreze mica afacere, "Ţuica cu Mărgele de Salva" fiind acum marcă înregistrată. Sticlele poartă pe etichetă cu mândrie roata din pene de păun - brandul judeţului Bistriţa-Năsăud.

"Am cheltuit enorm, am făcut foarte multe investiţii iar legislaţia s-a schimbat de foarte multe ori. Cumva am reuşit să ajung la capăt, dar este foarte greu să rezişti pe piaţă pentru că statul nu asigură nimic, nu te ajută cu nimic. Accizele sunt foarte mari şi pentru acest tip de afaceri nu există subvenţii în condiţiile în care şi 60 la sută din venituri se duc la stat. De afacere ne ocupăm noi, familia dar avem şi zilieri care lucrează când este de recoltat", mai povesteşte acesta.

La Salva are acum are o mică distilerie cu patru cazane în care reuşeşte să producă între 10 şi 15 hectolitri anual de ţuică de prune bistriţene cu o concetraţie de 50 de grade.

"Doar atât permite legea. E e destul de tare şi aşa, dar se poate şi mai tare. Dar dacă e consumată cu măsură, este medicament. Ca să testezi gradele trebuie să scuturi bine sticla - dacă are 50 de grade ţuica face mărgele, iar din momentul în care o scuturi şi până numeri la 50 nu trebuie să dispară mărgelele, aşa se vede dacă are sau nu gradele respective", spune Angelini.

Un litru de ţuică cu mărgele se vinde cu 60 de lei.