Udrea: Regret demisia/demiterea lui Maior. Cred că e o decizie greşită a preşedintelui Iohannis

Liderul PMP Elena Udrea scrie, pe Facebook, că regretă "demisia/demiterea" lui George Maior din fruntea SRI şi că, în opinia sa, "avem de-a face cu o decizie greşită a preşedintelui Iohannis", neexistând "foarte mulţi oameni capabili să ducă o asemenea funcţie".

1495 afișări
Imaginea articolului Udrea: Regret demisia/demiterea lui Maior. Cred că e o decizie greşită a preşedintelui Iohannis

Elena Udrea (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

"Regret demisia/demiterea lui George Maior din fruntea SRI. Este unul dintre oamenii care a contribuit din plin la modernizarea acestui serviciu de informaţii, la credibilizarea sa şi la aducerea la un standard de profesionalism înalt. Cred că aveam de-a face cu o decizie greşită a preşedintelui Iohannis, pentru că nu văd să existe foarte mulţi oameni capabili să ducă o asemenea funcţie, mai ales într-un moment în care provocările geo-strategice sunt foarte complexe", susţine Udrea, în postarea pe contul său de Facebook.

Ea este de părere că preşedintele Iohannis ar trebui să continue principiul instituit de Traian Băsescu de a desemna la conducerea Serviciului pe cineva de la opoziţie.

"Să sperăm că va continua principiul instituit de Traian Băsescu de a pune în funcţie pe cineva de la opoziţie pentru a nu acapara toată puterea", spune Udrea.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, a informat Administraţia Prezidenţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici