Ultimul din cei patru bărbaţi evadaţi din arestul Poliţiei Cluj, prins după două săptămâni, în Alba

Ultimul dintre cei patru bărbaţi care au evadat în urmă cu aproape două săptămâni din arestul Poliţiei Judeţene Cluj a fost prins, joi, în municipiul Alba Iulia, afirmă surse judiciare.

518 afișări
Imaginea articolului Ultimul din cei patru bărbaţi evadaţi din arestul Poliţiei Cluj, prins după două săptămâni, în Alba

Ultimul din cei patru bărbaţi evadaţi din arestul Poliţiei Cluj, prins după două săptămâni, în Alba

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că al patrulea bărbat dintre cei evadaţi din arestul Poliţiei Judeţene Cluj, Alexandru Bartuş, în vârstă de 32 de ani, care era dat în urmărire naţională, a fost prins joi, în jurul orei 15.00, în municipiul Alba Iulia.

Conform aceloraşi surse, el urmează să fie adus la Cluj-Napoca, unde va fi audiat de un procuror şi apoi dus din nou în arestul Poliţiei.

În 17 ianuarie, Alexandru Bartuş a evadat, împreună cu alţi trei bărbaţi, din arestul Poliţiei Judeţene Cluj, profitând de neatenţia agenţilor de serviciu. Cei patru au reuşit să fugă dintr-un spaţiu destinat activităţilor sportive, prevăzut deasupra cu un grilaj din fier, pe care deţinuţii l-ar fi îndepărtat pentru că nu era prins bine.

Primul dintre cei patru tineri evadaţi, Daniel Cătălin Baciu, în vârstă de 16 ani, a fost prins în aceeaşi seară, în zona gării din Cluj-Napoca, la câteva ore după dispariţie. Ulterior, în noaptea următoare, poliţiştii au reuşit să-l prindă, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, pe Claudiu Marin Botorea, de 36 de ani, care fusese arestat preventiv pentru furt calificat. Al treilea evadat a fost prins a doua zi dimineaţă, în jurul orei 07.00, în zona gării din Cluj-Napoca, fiind vorba despre Tiberiu Lăcătuş, de 22 de ani, care fusese arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Alerta instituită după evadarea celor patru deţinuţi a fost menţinută în continuare, întrucât ultimul dintre evadaţi, Alexandru Cristian Bartuş, nu era găsit, fiind dat în urmărire naţională.

Alexandru Cristian Bartuş era arestat preventiv pentru furt calificat, dar surse din Poliţiei spuneau că Bartuş are mai multe mandate de arestare emise pe teritoriul Franţei, pentru o tâlhărie urmată de moartea victimei şi pentru mai multe infracţiuni de furt, însă Poliţia Română nu a putut să îl extrădeze întrucât nu exista un mandat european sau internaţional emis pe numele său.

Sursele citate spuneau că poliţiştii care erau de serviciu la arest când au evadat cei patru sunt cercetaţi atât în cadrul unei anchete interne, derulate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, cât şi în cadrul unei anchete penale deschisă de un procuror.

Potrivit aceloraşi surse, cei trei poliţişti nu mai lucrează la arestul IPJ Cluj, ci au fost transferaţi, la cererea lor, la alte secţii sau servicii din inspectorat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici