Bărbat avertizat cu focuri de armă după ce i-a atacat pe poliţişti cu cuţitul. De la ce a pornit conflictul

Poliţiştii vrânceni au tras cu pistolul pentru a se apăra de un bărbat care îi ameninţa cu cuţitul, în oraşul Focşani, în timp ce oamenii legii încercau să aplaneze un conflict izbucnit între agresor şi concubina sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1009 afișări
Imaginea articolului Bărbat avertizat cu focuri de armă după ce i-a atacat pe poliţişti cu cuţitul. De la ce a pornit conflictul

Un bărbat a fost împuşcat de poliţiştii pe care i-a atacat cu cuţitul. De la ce a pornit conflictul

Poliţiştii au răspuns unui apel la numărul 112 făcut de o femeia care a anunţat că a fost bătută de concubinul ei. Deoarece agresorul nu a fost găsit la domiciliu, femeia a fost dusă la o secţie de Poliţie pentru a face plângere pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. Ulterior, victima a fost dusă acasă de poliţişti, care s-au întâlnit astfel cu bărbatul revenit, între timp, la domiciliu.

Scandalul a reizbucnit, iar agresorul a început să-i înjure pe poliţişti şi apoi i-a atacat cu un cuţit. Pentru a se apăra, agenţii au tras un foc de avertisment şi l-au imobilizat.

„După întocmirea documentaţiei, poliţiştii au condus-o pe femeie la domiciliu, ocazie cu care, cu acordul acesteia, au pătruns în curte pentru a verifica dacă mai există vreo stare de pericol pentru viaţa ori integritatea corporală a femei. La un moment dat, bărbatul care revenise la locuinţă, a ieşit în curte având în mână un cuţit şi s-a îndreptat ameninţător către poliţişti, adresându-le injurii. Bărbatul a fost somat să abandoneze cuţitul, dar întrucât nu s-a supus somaţiei, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical. Acesta a aruncat cuţitul pe sol, după care cei doi poliţişti l-au imobilizat, l-au încătuşat şi l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Focşani”, au anunţat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a sesizat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi a dispus reţinerea individului pentru 24 de ore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici