Un castel-muzeu privat dedicat lui Dracula s-a deschis în judeţul Argeş

Un castel-muzeu dedicat lui Dracula a fost deschis pe Transfăgărăşan, în satul Căpăţâneni-Ungureni, din comuna Arefu, judeţul Argeş.

4333 afișări
Imaginea articolului Un castel-muzeu privat dedicat lui Dracula s-a deschis în judeţul Argeş

Castelul Dracula a fost construit de către o familie şi este deschis din 1 decembrie, la poalele Cetăţii Poenari.

„Un castel Dracula în zonă, pentru că Vlad Ţepeş a avut o şedere îndelungată aici, pentru că ne aflăm în apropierea Cetăţii Poenari, despre care se spune că a fost construită la ordinul lui de boierii care au fost luaţi în zilele Paştelui. E de-al locului numele şi îl folosim plătind licenţă, conform legii”, declară proprietarul complexului turistic.

Turiştii sunt introduşi într-o atmosferă din vremea domniei lui Vlad Ţepeş prin decoraţiunile castelului, pereţi din piatră şi cărămidă pictaţi, realizaţi de meşteri populari din zonă, dar şi din Bihor şi Harghita, obiecte care reproduc viaţa din acele vremuri, expuse în muzeu, sala tronului în care pot fi admiraţi Vlad Ţepeş şi boierii săi în mărime naturală.

Două proiecţii, dintre care una de animaţie concepută special pentru copii, dezvăluie aspecte din viaţa domnitorului.

Pe metereze, vizitatorii pot vedea printr-un telescop cetatea Poenari şi împrejurimile muntoase ale zonei, un tun cu bile, oşteni în mărime naturală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici