Un comitet britanic propune menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari pe piaţa muncii

Comitetul de Consiliere privind Migraţia din Marea Britanie recomandă menţinerea restricţiilor pentru românii şi bulgarii care vor să se angajeze în Regat, considerând că ridicarea lor ar avea un impact negativ asupra pieţei muncii, arată concluziile celui mai recent raport al forului consultativ.

397 afișări
Imaginea articolului Un comitet britanic propune menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari pe piaţa muncii

Un comitet britanic propune menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari pe piaţa muncii (Imagine: Gabriel Petrescu/Arhiva Mediafax Foto)

"Considerăm că există un risc de creştere a fluxului de persoane de origine română sau bulgară, iar o astfel de schimbare ar putea avea consecinţe negative pe piaţa muncii din Marea Britanie", se precizează în cel mai recent raport al comitetului, dat publicităţii joi, la Londra.

Autorii documentului afirmă că ridicarea restricţiilor de angajare a românilor şi bulgarilor ar însemna o creştere a riscului amintit anterior. Totuşi, membrii comisiei admit că eventualul impact pe care l-ar avea ridicarea restricţiilor ar fi mic în comparaţie cu cel al recesiunii şi crizei şi situaţiei economice globale, însă, cu toate acestea, ar putea fi considerate "semnificative".

"La întrebarea privind existenţa unei tulburări serioase a pieţei muncii din Marea Britanie în prezent, răspunsul nostru este da. Referitor la problema menţinerii restricţiilor pentru români şi bulgari pe piaţa muncii, considerăm că acestea pot ajuta la contracararea apariţiei de probleme serioase pe piaţa muncii", se precizează în raport.

Autorii notează, în final, că momentul la care restricţiile vor fi ridicate nu poate fi estimat.

Într-o rezoluţie adoptată de Parlamentul European săptămâna trecută se arată că toate statele UE trebuie să permită accesul bulgarilor şi românilor pe piaţa forţei de muncă până la sfârşitul anului 2011, înaintea termenul-limită din 2013.

Restricţii la angajarea muncitorilor români sunt existente încă în 11 dintre 26 de state membre, printre care Marea Britanie, Austria, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda sau Spania.

Conform Tratatului de Aderare a României, până în 2014 există o perioadă de tranziţie în care fiecare stat membru trebuie să liberalizeze gradual accesul muncitorilor români pe piaţa muncii.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, declara, în urmă cu două zile, pentru MEDIAFAX, că Guvernul britanic va adopta până la sfârşitul acestui an o decizie privind restricţiile pe piaţa muncii pentru cetăţenii români, pe baza unui raport care va fi publicat în luna noiembrie de către comitetul de experţi independenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici