Un patron de club din Rovinari a fost bătut de un tânăr care trebuia să fie la închisoare

Patronul unui club din oraşul Rovinari a fost bătut de un bărbat care trebuia să fie încarcerat în urma unui proces în care proprietarul clubului a fost martor.

1323 afișări
Imaginea articolului Un patron de club din Rovinari a fost bătut de un tânăr care trebuia să fie la închisoare

Un patron de club din Rovinari a fost bătut de un tânăr care trebuia să fie la închisoare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Incidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în timp ce patronul se afla în interiorul barului pe care îl administrează.

Patronul clubului, Florin Coandă, a fost martor în procesul unuia dintre agresorii săi, Costel Claudiu Nastasiu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru ultraj. Omul de afaceri a declarat că acesta este motivul pentru care a fost bătut.

“Cei doi erau supăraţi pentru că, anul trecut, am oferit imaginile poliţiei şi am dat declaraţii în calitate de martor. Spre dimineaţă, pe la 03.00, Nastasiu, care fusese condamnat pentru că a agresat un poliţist în martie 2015, a venit în bar. Eu nu i-am zis nimic. I-am lăsat în pace ca să nu creez alte probleme. Au început să mă acuze de faptul că el şi prietenul lui au fost condamnaţi din vina mea, pentru că am fost martor. Ei au considerat că eu sunt principalul vinovat. Atunci au început să mă lovească”, a spus, pentru MEDIAFAX, Florin Coandă, patronul clubului.

Potrivit acestuia, agresorul, Costel Claudiu Nastasiu trebuia să fie încarcerat încă de joi, în urma deciziei definitive a instanţei de a-l condamna la doi ani de închisoare, însă el a fost dus la închisoare abia vineri.

Bărbatul a depus o plângere la Poliţia Rovinari.

Celălalt agresor este cercetat în libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici