Un sucevean cu handicap care a adormit cu ţigara aprinsă a murit în incendiul ce i-a cuprins casa

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Suceava a murit, duminică dimineaţa, în incendiul care i-a cuprins casa după ce a adormit cu ţigara aprinsă.

260 afișări
Imaginea articolului Un sucevean cu handicap care a adormit cu ţigara aprinsă a murit în incendiul ce i-a cuprins casa

Un sucevean cu handicap care a adormit cu ţigara aprinsă a murit în incendiul ce i-a cuprins casa

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, un incendiu s-a produs, duminică dimineaţă, la o locuinţă din municipiul Suceava. La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră interiorul casei, o construcţie din chirpici, cu acoperiş din lemn şi învelitoare din tablă, cu o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la casele învecinate.

După ce au pătruns în interior, pompierii militari au găsit, pe pat, trupul neînsufleţit al proprietarului, care suferea de un handicap locomotor.

În incendiu, au ars bunurile din interiorul locuinţei şi s-a degradat tencuiala interioară.

Potrivit ISU Suceava, incendiul a izbucnit de la o ţigară nestinsă, probabil pentru că proprietarul ar fi adormit cu ea aprinsă.

Pompierii au salvat un cal, restul casei şi locuinţele învecinate, mai precizează ISU Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici