Vacanţa de Paşte s-a terminat. Luni începe şcoala

Vacanţa de Paşte în care au fost timp de o săptămână peste 3,3 milioane de preşcolari şi elevi din preuniversitar se încheie, astfel că aceştia revin luni la cursuri.

80 afișări
Imaginea articolului Vacanţa de Paşte s-a terminat. Luni începe şcoala

Vacanţa de Paşte s-a terminat. Luni începe şcoala (Imagine: Anita Vizireanu/Mediafax Foto)

Cursurile semestrului II se vor încheia în 11 iunie, iar vacanţa de vară durează între 12 iunie şi 12 septembrie.

Tezele pentru semestru al II-lea al anului şcolar 2009-2010 se susţin de regulă până la 14 mai, potrivit ordinului de ministru cu privire la structura anului de învăţământ 2009-2010. Totodată, în această perioadă au loc evaluările naţionale pentru clasa a VIII-a şi a XII-a.

Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor participa la prima evaluare, cea la limba şi literatura română în 4 mai, urmând evaluările la limba şi literatura maternă în 6 mai şi la matematică în 12 mai.

În această lună există şi o perioadă specială de evaluare pentru elevii care nu au putut participa din motive întemeiate la prima sesiune. Aceasta începe în 25 mai cu proba la limba şi literatura română, în 27 mai la limba şi literatura maternă şi în 2 iunie la matematică. Toate probele sunt scrise.

Examenul de bacalaureat continuă în 19-29 aprilie cu evaluarea competenţelor digitale, apoi în 31 mai-4 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Elevii claselor a XII-a încheie cursurile în 12 iunie, după care examenul de bacalaureat continuă cu probele scrise.

Potrivit calendarului de bacalaureat, în 28 iunie are loc proba la limba şi literatura română, în 29 iunie la limba şi literatura maternă, în 30 iunie va fi proba obligatorie a profilului, în 2 iulie proba la alegerea profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 4 iulie până la ora 16.00, în aceeaşi zi, în interalul orar 16.00 - 20.00 putând fi depuse contestaţiile. Acestea vor fi rezolvate în perioada 6-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici