Vezi ce spune ministrul Tabără despre iodul radioactiv detectat în România

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără consideră că prin reluarea testelor care au indicat prezenţa unor urme de iod radioactiv în apa de ploaie şi laptele de oaie din zona Slănic Prahova ar trebui să determine inclusiv sursa de provenienţă a iodului, pentru că există şi soluţii de iod natural care sunt folosite în tratarea unor afecţiuni ale ugerelor vacilor.

41 afișări
Imaginea articolului Vezi ce spune ministrul Tabără despre iodul radioactiv detectat în România

Vezi ce spune ministrul Tabără despre iodul radioactiv detectat în România (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Analizele făcute de Institutul de Fizică vor fi repetate, pentru că nu poţi trage o concluzie după un singur test. Trebuie determinată inclusiv sursa de iod radioactiv, pentru că există şi soluţii de iod natural care sunt folosite în anumite afecţiuni ale ugerelor vacilor", a declarat pentru gândul ministrul Valeriu Tabără.
Ministrul a mai arătat că se poate face o analiză a compoziţiei laptelui şi în cadrul laboratoarelor pe care le are Agenţia Naţională Sanitară Veterinară. "ANSVSA are laboratoare bine dotate. Cu siguranţă Agenţia are datele. Cu siguranţă ANSVSA are date. Nu am vorbit încă cu ei. Încerc să vorbesc acum", a mai spus Tabără.
Şeful de la Agricultură a menţionat că, din datele pe care le are, nu există nici un pericol pentru populaţie în ce priveşte "urmele" de iod radioactiv descoperite la Slănic, având în vedere că este vorba de concentraţii care sunt infinit mai mici faţă de maximele admise.
Licitaţia pentru achiziţia iodurii de potasiu, nefinalizată încă de autorităţi.
Citeşte mai multe despre iodul radioactiv detectat în România pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici