Vicepreşedintele FRB: Biroul Federal nu şi-a dat acordul ca firma lui Obreja să organizeze gala

Vicepreşedintele FR de Box, Fănel Trandafir, a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA, că şi-a dat acordul ca gala de box a lui Lucian Bute din vara anului 2011 să fie organizată exclusiv de firma preşedintelui Rudel Obreja, însă credea că astfel vor intra bani şi în conturile forului.

238 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele FRB: Biroul Federal nu şi-a dat acordul ca firma lui Obreja să organizeze gala

Vicepreşedintele FRB: Biroul Federal nu şi-a dat acordul ca firma lui Obreja să organizeze gala (Imagine: Razvan Lupica / MediafaxFoto)

El a venit, marţi, la DNA,  declarând că Biroul Federal al FRB nu şi-a dat niciodată acordul pentru acordarea dreptului de exclusivitate în organizarea galei "Campion pentru România" unei firme a lui Rudel Obreja.

Fănel Trandafir s-a prezentat la DNA pentru a da declaraţii în legătură cu modul în care a fost organizată gala "Campion pentru România", eveniment la care Lucian Bute a boxat la Bucureşti cu Jean-Paul Mendy.

În acest caz, DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România".

"A existat un birou federal în care credeam că se implică şi Federaţia Română de Box pentru organizarea acelei gale. Nu s-a vorbit niciodată în Biroul Federal pentru a se da acest aspect (drepturile de exclusivitatre în organizarea galei firmei lui Rudel Obreja, n.r.)", a precizat Fănel Trandafir.

La ieşirea din sediul DNA, Trandafir a relatat discuţia pe care a avut-o cu anchetatorii.

"Am fost întrebat despre gala de box dintre Bute şi Mendy, care a fost organizată de Federaţia Română de Box şi de domnul Obreja. Este păcat că s-a ajuns aici. E păcat ca Biroul Federal să fie incriminat pentru că a dat licenţă pentru a fi organizată această gală de box. Cel puţin eu, ştiu că a fost o discuţie pe această temă cu gândul că va intra în FR de Box o anumită sumă de bani pentru a creşte tinere speranţe. Rămâne la latitudinea anchetatorilor dacă am fost chemat ca martor sau dacă sunt pus sub învinuire. Am dat o declaraţie pe coală albă. Nu s-a votat în Biroul Federal dacă banii să intre la domnul Obreja. El a venit cu un SRL pentru această gală de box, iar eu am fost de acord cu gândul că vor intra nişte bani în FR de Box. Din câte ştiu eu, FR de Box mai era datoare la domnul Obreja 200 de mii de dolari. Rudel Obreja a venit şi a spus că o să organizeze FR Box împreună cu un SRL. S-a cerut votarea pentru a se organiza împreună cu acest SRL, dar în schimb nu a intrat niciun ban în FR de Box. Eu unul nu am semnat această decizie", a spus Trandafir la ieşirea de la audieri.

Pe de altă parte, Fănel Trandafir îl consideră vinovat pe Rudel Obreja pentru faptul că sportivii români nu vor putea participa la Campionatele Europene şi Mondiale de tineret din această lună. "Este strigător la cer şi e foarte dureros, pentru că la finalul acestei luni avem mondialele de tineret din Armenia şi deja suntem dezafiliaţi de la AIBA. E o mare problemă, pentru că aceşti copii s-au pregătit ani de zile pentru a ajunge la o competiţie de anvergură mondială şi nu se poate merge. Păcat că aceşti antrenori şi copii nu îşi pot arăta adevărata lor valoare. Cândva am fost Cuba Europei la box. Acum domnul Obreja spune că nu avem antrenori, că nu are cine să-i înveţe box pe copii, dar eu îl contrazic pentru că avem antrenori care au demonstrat de-a lungul anilor că pot face performanţă. Acum un an de zile Rudel Obreja era ca şi schimbat de mine, dar o parte dintre membrii Biroului Federal i-au fost loiali", a adăugat Trandafir.

La DNA a venit şi Adrian Lăcătuş, membru în Biroul Federal al FRB din partea boxului amator, fiind citat pentru a fi audiat în acelaşi dosar.

Adrian Lăcătuş a spus, la intrarea în sediul DNA, că a primit citaţia procurorilor duminică şi că nu înţelege pentru ce a fost chemat. El a precizat că niciodată nu s-a ocupat de boxul profesionist, ci doar de boxul de fete.

"În loc să plec la competiţie, a făcut preşedintele (FRB, Rudel Obreja, n.r.) în aşa fel încât să vin la DNA", a spus Lăcătuş.

El a adăugat că, din câte ştie, boxul profesionist funcţionează ilegal încă de la început, pentru că nu s-a constituit o ligă profesionistă aşa cum s-a propus.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici