Antrenorul Roy Hodgson, apărat de federaţie după ce a făcut o glumă cu tentă rasistă la adresa lui Andros Townsend

Federaţia Engleză de Fotbal şi-a declarat, joi, "întregul sprijin" pentru antrenorul Roy Hodgson, care în pauza meciului cu Polonia, din ultima etapă a preliminariilor Cupei Mondiale, a făcut o glumă cu tentă rasistă la adresa lui Andros Townsend.

92 afișări
Imaginea articolului Antrenorul Roy Hodgson, apărat de federaţie după ce a făcut o glumă cu tentă rasistă la adresa lui Andros Townsend

Roy Hodgson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"El (n.r. - Hodgson) are şi merită întregul sprijin al federaţiei. Roy Hodgson este un om de o integritate ridicată, un om onorabil care face o treabă foarte bună cu echipa Angliei. Ne-a explicat ce a zis atunci şi modul în care încerca să le explice jucătorilor ce trebuie să facă. De asemenea, el a explicat şi contextul în care a făcut remarcile. A spus în mod clar că nu a intenţionat să spună ceva nelalocul său şi că este convins că nu a făcut comentarii cu tentă rasistă. Cel mai important, el şi-a cerut scuze pentru ofensa indirectă pe care ar fi putut-o crea. Roy a vorbit cu Andros Townsend şi mai mulţi jucători după meci şi a fost asigurat că nu sunt probleme în interiorul lotului. Nu vom mai face niciun comentariu pe seama acestui subiect şi îl susţinem pe Roy şi echipa în pregătirile pentru Cupa Mondială din Brazilia", a declarat preşedintele federaţiei engleze, Greg Dyke, informează bbc.co.uk.

Selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, şi-a cerut scuze după ce în pauza meciului cu Polonia, scor 2-0, din ultima etapă a preliminariilor Cupei Mondiale, i-a cerut fundaşului dreapta Chris Smalling să "hrănească maimuţa" Andros Townsend cu mai multe mingi, informează mirror.co.uk.

În pauza meciului disputat, marţi, pe Stadionul Wembley, Hodgson i-a spus lui Smalling să-i paseze lui Townsend, folosind expresia "hrăneşte maimuţa", deoarece mijlocaşul de culoare îi punea pe fundaşii polonezi în dificultate prin acţiunile sale.

Roy Hodgson s-a arătat mirat de amploarea care s-a dat acestei declaraţii şi şi-a cerut scuze pentru confuzia creată. "Aş vrea să-mi cer scuze dacă am jignit pe cineva cu afirmaţia din pauza meciului. Nu am avut nicio intenţie să spun ceva nelalocul său. I-am spus asta direct lui Andros în vestiar. Apoi, miercuri, am vorbit din nou cu Andros. M-a asigurat, atât pe mine, cât şi federaţia că nu a fost ofensat şi a înţeles ceea ce am vrut să spun", a declarat Hodgson.

Mirror notează că Hodgson a făcut această glumă în încercarea de a-i convinge pe jucătorii Angliei că Andros Townsend, care reuşise un meci foarte bun, deţinea cheia pentru victoria Angliei şi implicit calificarea la Cupa Mondială.

Se pare că Townsend şi tatăl său Troy, care lucrează pentru organizaţia antirasistă Kick It Out, nu ar fi fost deranjaţi de această remarcă, însă nu au putut fi contactaţi.

În apărarea lui Hodgson a sărit atacantul Wayne Rooney, care a scris pe contul său de Twitter: "Am văzut articolul cu Roy de dimineaţă. El nu a făcut nimic greşit. Este ridicol".

Anglia a învins, marţi, reprezentativa Poloniei, scor 2-0, prin reuşitele lui Wayne Rooney şi Steven Gerrard, şi s-a calificat la turneul final al CM. Andro Townsend înscrisese, vineri, un gol împotriva reprezentativei statutului Muntenegru, în victoria obţinută de Anglia cu scorul de 4-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici