Ash Barty e în turul 3 la Australian Open. A zdrobit-o pe italianca Lucia Bronzetti

Lidera mondială a tenisului feminin, Ashleigh Barty, s-a calificat în turul al treilea la Australian Open cu un minim de efort, miercuri dimineaţa, zdrobind-o pe italianca Lucia Bronzetti (142 WTA), venită din calificări, scor 6-1, 6-1, pe Rod Laver Arena.

180 afișări
Imaginea articolului Ash Barty e în turul 3 la Australian Open. A zdrobit-o pe italianca Lucia Bronzetti

Principala favorită a trimis 11 lovituri câştigătoare, pentru a încheia primul set în 25 de minute, fiind la fel de dominantă şi în cel de-al doilea, pecetluind victoria în mai puţin de o oră, cu un retur de rever trimis în plasă de italiancă.

Bronzetti, numărul 142 mondial, nu a reuşit să obţină nicio minge de break în timpul meciului, în timp ce campioana de la Wimbledon şi-a folosit tot arsenalul de lovituri, într-o demonstraţie de forţă, sub soarele strălucitor de la Melbourne, în faţa propriilor suporteri.

Barty, care speră să pună capăt aşteptării de 44 de ani a Australiei pentru o campioană locală, se va confrunta în continuare cu o altă sportivă din Italia, Camila Giorgi (33 WTA), în timp ce campioana în exerciţiu, Naomi Osaka, ar putea să o aştepte în turul al patrulea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici