Astra a remizat cu Omonia, scor 1-1, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa

Echipa Astra Giurgiu a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, într-un meci disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, scor 1-1 (1-0), cu formaţia cipriotă Omonia Nicosia, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

298 afișări
Imaginea articolului Astra a remizat cu Omonia, scor 1-1, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa

Astra a remizat cu Omonia, scor 1-1, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Astra a deschis scorul prin Tembo, în minutul 8, ciprioţii reuşind egalarea prin Andrade, în minutul 66.

1-0: Budescu a fost lansat în adâncime pe partea dreaptă, a centrat în careu şi Tembo a înscris din cădere de la 6 metri.

1-1: Efrem a executat un corner de pe partea dreaptă şi fostul jucător rapidist Joao Paulo Andrade a marcat cu o lovitură de cap de la 7 metri.

Astra Giurgiu: Lung jr - Măţel, Ben Youssef, A. Mureşan, Junior Morais - Seto, Yahaya (Bărboianu '87) - Enache (Fatai '72), Budescu, Tembo (De Amorim '65) - Bukari. Antrenor: Daniel Isăilă.

Omonia Nicosia: Moreira - Jose, Alabi, J.P. Andrade, Scaramozzino - Marco, Leandro - Taylor (Efrem '64), Nuno Assis (Margaca '88), Schembri (Platini '90+2) - Gikiewicz. Antrenor: Toni Savevski.

Cartonaşe galbene: Bukari '87 / Nuno Assis '62, Gikiewicz '70.

Arbitri: Maksim Laiuşkin (central) - Vitali Drozdov, Ilia Barişnikov (asistenţi) - Evgheni Turbin (rezervă) - toţi Rusia.

La partida de pe Arena Naţională au asistat 2.164 de spectatori.

Partida retur se va disputa la 25 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici