Barcelona şi Real Madrid, mai rapide decât trenul de Constanţa

Barcelona şi Real Madrid s-au dovedit în meciul de marţi seara, din semifinalele Ligii Campionilor, una dintre partidele slabe ale celor două combatante, mai iuţi decât trenul rapid care circulă pe distanţa Bucureşti-Constanţa, conform statisticilor întocmite de UEFA.

316 afișări
Imaginea articolului Barcelona şi Real Madrid, mai rapide decât trenul de Constanţa

Barcelona şi Real Madrid, mai rapide decât trenul de Constanţa (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Un tren rapid care parcurge distanţa de la Bucureşti la Constanţa, adică 225 de kilometri în aproximativ patru ore, adică 240 de minute, sau 14.400 de secunde, după cum s-ar exprima un personaj ajuns celebru. Adică "fuge" cu o viteză aproximativă de 56 de kilometri pe oră. Asta în condiţiile în care nu are niciun minut de întârziere, ceea ce nu se prea întâmplă.

Barcelona, echipa calificată în finala de pe Wembley, a alergat în 90 de minute, 103.565.000 de milimetri, adică 103.565 de metri, sau 103 kilometri şi jumătate, după statisticile UEFA. La un calcul simplu, ar rezulta că echipa spaniolă ar fi avut o viteză de 69 de kilometri pe oră. Jucătorul care a alergat cel mai mult în acest meci a fost Xavi Hernandez, care a alergat 11.417 metri. Xavi a alergat cu aproape jumătate de kilometru mai mult decât distanţa pe care România a reuşit anul trecut să o transforme în autostrăzi.

Real Madrid, ceva mai leneşă, a fugit după minge cu aproximativ un kilometru mai puţin decât Barcelona, adică fix 102.230 metri. Chiar şi în aceste condiţii, madrilenii ar fi bătut şi ei trenul rapid care circulă pe distanţa Bucureşti - Constanţa, având o viteză de "doar" 68 de kilometri pe oră. Jucătorul madrilen, care a alergat cel mai mult în acest meci a fost Xabi Alonso, cu 11.154 metri.

Cumulat, Barcelona şi Real Madrid au alergat marţi seara, în 90 de minute, aproximativ numărul de kilometri de autostradă care au fost construiţi în România de la Revoluţie.

La capitolul pase date în timpul partidei de marţi seara, Barcelona conduce detaşat, cu 631 de reuşite dintr-un total de 741. Adică 85 la sută dintre pasele date de către jucătorii catalani au ajuns la ţintă. Un calcul arată faptul că jucătorii primei finaliste a Ligii Campionilor au pasat de 7 ori în fiecare minut al meciului de marţi. Tot Xavi Hernandez este jucătorul care a pasat cel mai mult în acest meci, cu 123 de reuşite din 134 trimise către colegii săi de echipă. Xavi a avut o eficienţă de 92 la sută. Doar lui Messi Xavi i-a trimis mingea de 25 de ori în cele 90 de minute ale partidei.

Mult mai slab stau madrilenii, care au avut doar 261 de pase reuşite din totalul de 378, având o eficienţă de 69 de procente. Calculul ne arată faptul că Real Madrid a pasat de aproape 3 ori pe minut, Diarra fiind cel mai eficient la acest capitol, cu 37 de mingi trimise către coechipieri.

Pe stadionul Camp Nou din Barcelona au asistat marţi seara la reuşita catalanilor de a se califica în finala Ligii Campionilor aproximativ 100.000 de spectatori. Un public tot atât de numeros s-ar aduna la 100 de partide între Dinamo şi Unirea Urziceni sau la 50 de meciuri disputate între Steaua şi Gloria Bistriţa. De asemenea, ar fi nevoie de patru derbiuri Steaua-Dinamo pentru a se ajunge la numărul spectatorilor de pe arena barceloneză.

Cel mai valoros jucător aflat marţi seara pe teren, Lionel Messi, a marcat în actualul sezon nu mai puţin de 52 de goluri în toate competiţiile în care a jucat, cu 9 mai mult decât au reuşit la un loc primii trei golgheteri din Liga I.

Tot Barcelona stă mai bine şi la capitolul valoarea lotului. Conform site-ului transfermarkt.de, fotbaliştii antrenaţi de Guardiola valorează 554 milioane de euro, doar Messi fiind cotat la 100 de milioane. Întregul lot de jucători al echipei Real Madrid valorează, conform aceluiaşi site, 515 milioane.

Valoarea cumulată a celor două loturi de jucători reprezintă aproximativ a 120-a parte din Produsul Intern Brut al României pe anul 2010. Comparativ cu echipele din primul eşalon românesc, trebuie menţionat faptul că toţi jucătorii din Liga I valorează doar 263 de milioane de euro, adică aproximativ jumătate din valoare fiecărei echipe spaniole.

Echipa FC Barcelona s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Real Madrid, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. În tur, la Madrid, FC Barcelona s-a impus cu scorul de 2-0

(Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici