Brazilia este noua gazdă a Copei América 2021

  • Organizarea Copei América 2021 a ieşit din impas după ce competiţia rămăsese fără gazdă.
  • Guvernul Braziliei a adoptat luni o decizie în virtutea căreia competiţia sudamericană se va muta pe tărâm „carioca”.
  • Oraşele gazdă ale evenimentului vor fi definite şi dezvăluite cât mai curând posibil, mai informează CONMEBOL.
205 afișări
Imaginea articolului Brazilia este noua gazdă a Copei América 2021

Brazilia este noua gazdă a Copei América 2021

Preşedintele CONMEBOL, Alejandro Domínguez, l-a contactat pe preşedintele Confederaţiei braziliene de fotbal, Rogério Caboclo, pentru a evalua posibilitatea ca Brazilia să găzduiască toate meciurile CONMEBOL Copa América 2021.

Preşedintele Caboclo a vorbit la rândul său cu preşedintele Republicii Brazilia, Jair Bolsonaro, care a susţinut iniţiativa imediat, cu avizul ministerelor Casei Civile, Sănătăţii, Relaţiilor Externe şi Secretariatului Naţional al Sportului.

„Brazilia are o vastă experienţă în organizarea de evenimente sportive de nivel înalt, printre ele numărându-se Cupa Mondială FIFA 2014, Cupa Mondială FIFA U-17 din 2019 şi CONMEBOL Copa América 2019”, se spune în comunicatul official al federaţiei continentale.

„Guvernul brazilian a demonstrat agilitate şi capacitate de luare a deciziilor, într-un moment fundamental pentru fotbalul sud-american”, a declarat preşedintele CONMEBOL, Alejandro Domínguez, care a adăugat că „Brazilia se confruntă cu un moment de stabilitate, a demonstrat infrastructura şi a acumulat experienţă recent pentru a organiza o competiţie de această dimensiune."

Oraşele gazdă ale evenimentului vor fi definite şi dezvăluite cât mai curând posibil, mai informează CONMEBOL.

Decizia intervine după ce federaţia continentală a decis să retragă competiţia din Columbia, pe fondul conflictelor civile din această ţară, iar Argentina a hotărât să se retragă din postura de gazdă din cauza pandemiei de Covid-19.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici