Conducerea LPF este convinsă că valoarea campionatului va creşte după revenirea FC Rapid în Liga I

Conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) susţine că valorea campionatului va creşte o dată cu obţinerea de către FC Rapid a dreptului de a evolua în Liga I, după ce s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

128 afișări
Imaginea articolului Conducerea LPF este convinsă că valoarea campionatului va creşte după revenirea FC Rapid în Liga I

Conducerea LPF este convinsă că valoarea campionatului va creşte după revenirea FC Rapid în Liga I (Imagine: Victor Ciupuliga / Mediafax Foto)

"Rapid a câştigat la TAS licenţa pentru Liga I şi va face parte dintre cele 18 competitoare ale Campionatului Naţional Liga I - sezonul 2014/2015. Liga Profesionistă de Fotbal este bucuroasă de acest fapt, fiind convinsă că valoarea campionatului va creşte o dată cu această revenire a unui club de tradiţie pe prima scenă a fotbalului românesc", se menţionează pe site-ul oficial al LPF.

Gruparea FC Rapid a câştigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federaţia Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licenţa clubului giuleştean pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I. De asemenea, FRF a fost obligată de TAS la plata unor despăgubiri către FC Rapid în valoare de 12.000 de franci elveţieni, reprezentând taxe de judecată.

Echipa Rapid, care a promovat din punct de vedere sportiv la finalul sezonului 2013-2014 ca urmare a poziţiei secunde ocupate în clasamentului Seriei I a Ligii a II-a, nu primise din partea FRF licenţa pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I. În cazul în care nu câştiga litigiul la TAS, în Liga I promova FC Clinceni, formaţie care încheiase pe locul patru în clasamentul Ligii a II-a.

Rapid este a doua grupare care îşi câştigă dreptul de participare în Liga I la Tribunalul de Arbitraj Sportiv după Universitatea Cluj, club care a obţinut licenţa pentru sezonul 2013-2014 în urma unui litigiu cu FRF la Lausanne.

FC Rapid a deschis la 5 iunie acţiunea împotriva deciziei Comisiei de Apel a Administraţiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, achitând taxele de înscriere a recursului din donaţii şi licitaţii efectuate de suporterii giuleşteni.

Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere a respins, la 17 mai, dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, decizia fiind definitivă şi executorie pe plan naţional. Anterior, la 10 mai, instanţa de fond a Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF respinsese dosarul FC Rapid din cauza datoriilor în valoare de 900.000 de euro către foştii jucători Julio Cesar şi Daniel Paulista.

Formaţia Rapid a evoluat în sezonul trecut în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici