Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor

Federaţia Română de Handbal (FRH) a anunţat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, sportivii laureaţi ai anului 2016. Cristina Neagu a fost desemnată handbalista anului, în timp ce Mihai Popescu a fost ales drept cel mai bun handbalist al acestui an, conform frh.ro.

458 afișări
Imaginea articolului Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor

Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor (Imagine: Cosmin Motei / Mediafax Arhiva Foto)

Câştigătorii distincţiilor au fost stabiliţi în urma unui vot exprimat de către antrenorii echipelor din Liga Naţională Feminină şi Masculină.

Interul stânga Cristina Neagu de la Buducnost Podgorica, căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României, a fost desemnată cea mai bună handbalistă româncă a anului 2016. Portăriţa Paula Ungureanu a fost aleasă cea mai bună handbalistă româncă din Liga Naţională, în timp ce suedeza Isabelle Gullden, de la CSM Bucureşti, a fost aleasă cea mai bună jucătoare străină din Liga Naţională.

De partea cealaltă, la masculin, portarul Mihai Popescu de la St. Raphael a fost desemnat cel mai bun handbalist român al anului 2016, în timp ce Andrei Mihalcea de la HC Odorhei a câştigat distincţia de cel mai bun handbalist român din Liga Naţională. Sajaad Esteki, handbalistul echipei Dinamo Bucureşti, golgheterul echipei în Liga Campionilor, a fost desemnat handbalistul străin al anului în Liga Naţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici