Doroftei poate candida la şefia Federaţiei Române de Box: Adunarea Generală a anulat decizia de luni a Biroului Federal

Adunarea Generală Extraordinară a FR Box a votat anularea deciziei din 19 noiembrie, când s-au aprobat doar candidaturile lui Relu Auraş şi Fănel Trandafir pentru postul de preşedinte, revenind la cea din 12 noiembrie, când toate cele şapte candidaturi au fost acceptate.

153 afișări
Imaginea articolului Doroftei poate candida la şefia Federaţiei Române de Box: Adunarea Generală a anulat decizia de luni a Biroului Federal

Leonard Doroftei (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Biroul Federal al FR Box a validat, luni, doar două dintre cele şapte candidaturi depuse pentru alegerile din 23 noiembrie, cele ale lui Relu Aureş şi Fănel Trandafir. În schimb, candidaturile lui Francisc Vaştag, Leonard Doroftei, Bogdan Stoicescu, Marian Simion şi Titi Tudor au fost respinse atunci, deoarece niciunul dintre cei cinci nu a făcut parte din Biroul Federal în perioada 2007-2010, aşa cum, susţinea preşedintele Rudel Obreja, prevede statutul FR Box.

Vineri, în urma deciziei Adunării Generale, toţi candidaţii, cu excepţia lui Trandafir, şi-au retras dosarele, pentru a-l susţine pe Leonard Doroftei.

Bogdan Stoicescu nu este prezent şi nu mai are dreptul de a candida.

În acest moment, singurii candidaţi la preşedinţia FR Box sunt Leonard Doroftei şi Fănel Trandafir.

Tot în cadrul acestei Adunări Generale Extraordinare, ce are loc la sediul ANST, preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, şi-a anunţat demisia din funcţie.

Membrii Adunării Generale Extraordinare vor alege, vineri, noul conducător al forului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici