Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la JO de la Londra şi în finale de la CM de la Tokyo

Echipa feminină de gimnastică a României a obţinut calificări în finale din cadrul Campionatelor Mondiale de la Tokyo, dar şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra.

586 afișări
Imaginea articolului Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la JO de la Londra şi în finale de la CM de la Tokyo

Ana Porgras (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După încheierea calificărilor de sâmbătă, echipa României a obţinut intrarea în finala pe echipe din 11 octombrie, dar şi calificarea la JO de la Londra, cu clasarea pe locul patru (total de 227.228 puncte).

În finala pe echipe de la Tokyo vor participa, în ordine, echipele SUA (234.253 puncte), Rusia (231.062), China (230.370), România (227.228), Japonia (223.543), Australia (221.846), Germania (221.163) şi Marea Britanie (220.553).

Notele obţinute de gimnastele antrenate de Octavian Bellu în calificări sunt următoarele:

  • Bârnă: Amelia Racea - 14,733 puncte, Diana Bulimar 14,066, Cătălina Ponor 15,000, Ana Porgras 14,400, Raluca Haidu 14,553

  • Sol: Raluca Haidu - 13,733, Diana Chelaru - 14,233, Ana Porgras - 13,866, Diana Bulimar - 14,400, Cătălina Ponor - 14,200

  • Sărituri: Diana Chelaru 14,633, Amelia Racea 14,400, Raluca Haidu 14,366, Ana Porgras 13,900, Cătălina Ponor 14,766

  • Paralele: Diana Bulimar 12,433, Raluca Haidu 13,833, Amelia Racea 13,666, Diana Chelaru 13,533, Ana Porgras 12,666.

Ca urmare a notelor din calificări, gimnastele Raluca Haidu (locul 10) şi Ana Porgras (locul 22) s-au calificat în finală la individual compus.

La JO de la Londra se vor califica şi medaliatele din finalele pe aparate, programate în 15-16 octombrie. Finala feminină pe echipe va avea loc în 11 octombrie, iar cea la individual compus în 13 octombrie.

Duminică vor începe calificările masculine, după aceleaşi reguli: primele opt echipe se vor califica în finala CM, dar şi la JO de la Londra, primii opt clasaţi în finalele pe aparate şi primii 24 de sportivi în finală la individual compus.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici