Florentino Perez: Ar fi ca un blestem dacă Ancelotti nu va ajunge la Real Madrid nici a treia oară

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a declarat, luni, că tehnicianul formaţiei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, a fost de două ori pe punctul de a semna cu gruparea madrilenă şi că un al treilea eşec ar fi ca un blestem.

125 afișări
Imaginea articolului Florentino Perez: Ar fi ca un blestem dacă Ancelotti nu va ajunge la Real Madrid nici a treia oară

Florentino Perez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă întrebaţi dacă Ancelotti este un antrenor pe care îl place clubul, aş spune un lucru ştiut de toată lumea: de două ori a fost pe punctul de a deveni antrenorul echipei Real Madrid. Ar fi ca un blestem pentru el să nu ajungă la Real Madrid nici a treia oară", a spus Perez într-un interviu pentru Marca.

Florentino Perez a menţionat însă că Ancelotti este "un antrenor în prezent sub contract cu alt club".

De la plecarea tehnicianului Jose Mourinho, la începutul acestei luni, Real Madrid caută un antrenor. Prioritatea madrilenilor este Carlo Ancelotti, deşi conducerea grupării Paris Saint-Germain nu pare dispusă să îl lase pe italian să plece.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici