Hizo: Sunt mulţumit de jucători, Twente este o echipă puternică

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, miercuri, că este mulţumit de evoluţia jucătorilor săi în meciul cu Twente, scor 0-0, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, menţionând că adversarul a fost mult prea puternic pentru formaţia sa.

118 afișări
Imaginea articolului Hizo: Sunt mulţumit de jucători, Twente este o echipă puternică

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

"Am pierdut calificarea în favoarea unei echipei mai bune ca noi. O echipă care acum patru zile a câştigat Supercupa Olandei, învingând Ajax fără drept de apel. Twente este o echipă puternică şi ne-a creat probleme. FC Vaslui a început jocul bine şi ne-am creat ocazii, însă acum avem o problemă, ne dorim foarte mult să înscriem, însă nu şi putem şi sperăm să spargem gheaţa cât mai repede. Twente a avut trei ocazii mari de gol azi faţă de meciul retur, când în afară de cele două goluri nu a avut nicio ocazie", a spus Viorel Hizo la conferinţa de presă de după meci.

Hizo a adăugat că este mulţumit de jucători, cărora nu li se poate reproşa că nu s-au dăruit. "Sunt mulţumit de toţi jucătorii, au făcut tot ce au putut. Am fost nevoit să folosesc trei jucători accidentaţi, Sânmărtean, Temwanjera şi Jovanovici, pe doi dintre ei fiind nevoit să-i schimb. Trebuie să învăţăm din cele două jocuri cu Twente şi din greşelile pe care le-am făcut şi cel mai important este să învăţăm să câştigăm. Nu poţi să nu greşeşti când ai un astfel de adversar care domină campionatul Olandei de vreo doi ani de zile. Una e să joci cu Petrolul, alta cu Twente", a mai spus tehnicianul echipei vasluiene.

Echipa FC Vaslui a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat miercuri, la Piatra Neamţ, în compania olandezilor de la Twente Enschede, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. În tur, formaţia Twente Enschede a învins cu scorul de 2-0.

Echipa lui Viorel Hizo va juca în play-off-ul Ligii Europa, tragerea la sorţi a meciurilor din această fază a competiţiei urmând să aibă loc vineri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici