Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Liviu Ciobotariu, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că îi dedică acest succes administratorului delegat Cornel Dinu, care a fost operat timp de nouă ore.

87 afișări
Imaginea articolului Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Sunt bucuros pentru victorie, deoarece ne menţine pe primul loc. Felicit echipa pentru dăruirea din joc. Am început mai slab, dar am recuperat pe parcurs. În partea a doua am reuşit să jucăm numai în jumătatea adversă şi am marcat şi două goluri. E foarte important să rămânem cu picioarele pe pământ şi să încercăm să avem continuitate. Atmosfera pe stadion a fost tristă. Ne dorim ca la meciul următor să vină suporterii la stadion, pentru că avem nevoie de ei. Vrem să-i dedicăm acestă victorie lui Cornel Dinu. După operaţia de nouă ore de ieri (n.r. - vineri) sigur îi facem o bucurie cu această victorie. Săptămâna viitoare vom merge cu toţii să-l vizităm. Ne dorim să-i facem o bucurie şi cu o calificare în grupele Ligii Europa", a spus Ciobotariu.

Tehnicianul dinamovist a afirmat că unul dintre obiectivele echipei sale a fost acela de a nu primi gol. "Alexe e accidentat şi probabil luni sau marţi vom lua o hotărâre în aceea ce-l priveşte, pentru că a jucat cu dureri şi randamentul său nu a fost foarte bun. Pulhac va intra de luni în programul echipei. Dorel Stoica a avut o evoluţie bună, a intrat bine în joc, se vede că e un fotbalist cu experienţă. Important e că toată echipa a jucat bine, că atacanţii au un apetit bun şi că nu am primit gol până acum în campionat, dar trebuie să fim conştienţi că e abia începutul. Unul din obiectiele noastre era să nu primim goluri şi am reuşit", a precizat Ciobotariu.

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Dănciulescu '47 şi M. Niculae '71 din penalti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici