Madison Keys o învinge pe Swiatek la Cincinnati

Pentru prima dată din şase confruntări, americanca Madison Keys a obţinut victoria în faţa unui număr 1 mondial în exerciţiu, impunându-se joi seara în două seturi în faţa lui Iga Swiatek la Western & Southern Open, de la Cincinnati.

1016 afișări
Imaginea articolului Madison Keys o învinge pe Swiatek la Cincinnati

Sursa foto: Profimedia

Fosta campioană a competiţiei a eliminat-o joi pe Iga Swiatek, cap de serie numărul 1, în turul al treilea al turneului, în două seturi, 6-3, 6-4, după o oră şi 26 de minute de joc, calificându-se pentru a treia oară în carieră în sferturile de finală la Cincinnati

Keys a intrat în meci cu un 0-5 în cariera sa împotriva liderelor mondiale, fără să fi câştigat vreun set. De asemenea, ea era la 0-2 împotriva lui Swiatek, inclusiv o înfrângere cu 6-1, 6-0, în sferturile de finală ale BNP Paribas Open, care a durat mai puţin de o oră.

Keys a câştigat 10 game-uri la rând la mijlocul meciului, din momentul în care Swiatek conducea cu 3-2 în primul set, ducând scorul la 6-3, 5-0.

A fost momentul în care Swiatek a salvat o minge de meci şi a câştigat apoi 11 din următoarele 12 puncte pentru reveni la 6-3, 5-3. Principala favorită a salvat încă o minge de meci în game-ul al nouălea şi a reuşit să facă din nou break-ul pentru 5-4, având apoi serviciul, cu care ar fi putut egala situaţia.

Keys a ridicat nivelul de joc şi a obţinut al cincelea break, valorificând a patra minge de meci, pentru a o elimina pe principala favorită a competiţiei.

Swiatek suferă a doua înfrângere consecutivă în turul al treilea, după ce săptămâna trecută a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia la Toronto. Swiatek are acum doar 4-4 de când seria sa de 37 de victorii s-a încheiat în faţa lui Alizé Cornet la Wimbledon.

În turul următor, Keys o va întâlni pe Elena Rybakina, care a trecut cu 6-2, 6-4 de Alison Riske-Amritraj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici