Mircea Lucescu: Le cer scuze fanilor pentru rezultatele din Liga Campionilor

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat miercuri, după eliminarea din cupele europene, că le cere scuze fanilor pentru rezultatele obţinute de formaţia sa în această ediţie a Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.

251 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu: Le cer scuze fanilor pentru rezultatele din Liga Campionilor

Mircea Lucescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Le cer scuze fanilor pentru rezultatele din această ediţie a Ligii Campionilor. În meciul de la Porto am început bine, dar apoi totul a fost împotriva noastră. Şi astăzi a fost cam la fel. Am avut o posesie mai bună, am avut ocazii de gol, am nimerit de două ori bara, dar nu am reuşit să înscriem. Sunt ani în care ai noroc şi ani în care ai ghinion. În acest an norocul nu a fost de partea noastră", a spus Lucescu.

Tehnicianul român consideră că înfrângerea din meciul cu FC Porto, scor 0-2, s-a datorat personalităţii jucătorilor adverşi: "Personalitatea jucătorilor de la Porto a decis rezultatul. Înainte de meci ei mai sperau la calificare, în timp ce noi eram deja eliminaţi din Liga Campionilor. Putem vorbi despre absenţe, dar cei care au intrat astăzi pe teren puteau face mai mult, mult mai mult. Porto a făcut o partidă foarte bună, deşi înainte de golul lui Hulk nu a avut nicio ocazie. Dar norocul îi ajută pe cei mai îndrăzneţi, iar astăzi Porto a fost mai îndrăzneaţă decât noi".

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, pregătită de Mircea Lucescu, a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de formaţia portugheză FC Porto, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea în primăvara europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici