Muguruza: Trebuie să fiu într-o formă foarte bună pentru a o învinge pe Halep

Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 24 WTA, a declarat, într-o conferinţă de presă la Galaţi, că România are o echipă foarte bună de Fed Cup şi a subliniat că trebuie să fie într-o formă foarte bună pentru a o învinge pe Simona Halep, locul 3 mondial.

189 afișări
Imaginea articolului Muguruza: Trebuie să fiu într-o formă foarte bună pentru a o învinge pe Halep

Muguruza: Trebuie să fiu într-o formă foarte bună pentru a o învinge pe Halep (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

"Nu cred că aici contează clasamentul individual. Cred că România are o echipă bună, joacă acasă, deci e o mare provocare pentru noi. Va fi diferit acum cu Halep, dar sunt conştientă că trebuie să fiu foarte concentrată şi într-o formă foarte bună să o pot învinge", a spus Muguruza.

Muguruza a jucat cu Halep şi a învins-o, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, în turul doi al turneului de la Wuhan, din 2014.

Căpitanul nejucător al echipei Spaniei, Conchita Martinez, a afirmat că jucătoarele sale vor lupta până la capăt pentru a trece mai departe: "Evident, România are o echipă foarte bună, cu jucătoarea numărul trei din lume, una dintre cele mai bune din ultimii ani. Dar şi noi am venit cu o echipă bună, ne vom lupta până la capăt şi sper să trecem mai departe. Avem istoria de partea noastră în această competiţie, e frumos pentru noi să venim aici şi să jucăm ca o echipă. Cred că e o experienţă bună care ne va ajuta pe viitor", a spus Martinez.

În echipa României la meciul cu Spania, din Grupa Mondială II a Fed Cup programat sâmbătă şi duminică la Galaţi, vor figura Simona Halep, locul 3 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, Monica Niculescu, locul 49 WTA şi Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA.

Garbine Muguruza, 24 WTA, Silvia Soler-Espinosa, 69 WTA, Lara Arruabarena, 91 WTA, şi Anabel Medina Garrigues, 446 WTA, au fost convocate de căpitanul nejucător Conchita Martinez la Spania.

Echipa câştigătoare se va califica pentru barajul de accedere în Grupa Mondială, iar echipa care pierde va merge la barajul pentru rămânerea în Grupa Mondială II.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici