- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (06.11.2013, 12:37)
- Adrian Petculescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Narcis Răducan: Ewald Lienen participă la antrenamentul Oţelului, apoi semnează contractul
Directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, a declarat că noul tehnician al echipei, germanul Ewald Lienen, participă la şedinţa de pregătire care are loc miercuri dimineaţă, apoi va semna contractul, unul cu o valoare peste media celor ale antrenorilor români.
97 afișări
Ewald Lienen (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
"Prima întâlnire pe care am programat-o a fost cu domnul Adamescu (n.r. - Dan Adamescu, patronul clubului). Am fost suprins să aflu că ştia că a jucat fotbal la nivel înalt. Îl ştia ca fotbalist, pentru că sunt generaţii apropiate. Discuţia legată de bani a mers destul de repede. Este un efort pentru a aduce un antrenor de acest nivel. Contractul lui este confidenţial, dar câştigă peste media antrenorilor noştri, pentru că are un anumit statut şi i l-am respectat. Deşi este la antrenament în acest moment, actele vor fi semnate după antrenament, dar totul este pus la punct", a spus Răducan, la Sport.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vrei să știi dacă te înșală? Vezi ce mașină conduce. 60% dintre bărbați au făcut sex în mașină, iar jumătate erau căsătoriți, arată un studiu din UK
-
Adrian Sârbu: România e condusă în interesul de partid şi în interesul afin al primarului / Sunt 12.000 de bugetari în primăriile din Bucureşti care trăiesc din banii noştri
-
Volodimir Zelenski îi îndeamnă pe Joe Biden şi Xi Jinping să participe la conferinţa pentru pace din Elveţia
-
Care sunt candidaţii la Primăria Capitalei care refuză confruntarea pe o temă sensibilă: mediul şi calitatea vieţii
Oficialul gălăţenilor a precizat că Lienen este un tehncian capabil să preia din mers echipele cu problemele şi să le revitalizeze într-un timp foarte scurt. "A antrenat mult timp în Grecia şi este astfel obişnuit şi cu inexactităţile societăţii noastre. Noi sperăm să nu simtă acest lucru şi îi vom fi aproape, ca să se acomodeze cât mai repede. A preluat echipe cu probleme, în criză, şi a reuşit să le ridice. Un exemplu este Panionios, care era pe o poziţie retrogradabilă, şi a ajuns cu ea până în Liga Europa. Este capabil să preia din mers o echipă", a precizat Răducan.
Lienen, 59 de ani, şi-a început cariera de antrenor la echipa secundă a celor de la MSV Duisburg, după care a fost promovat principal la prima formaţie. El a mai antrenat pe Hansa Rostock, FC Koln, Tenerife, Borussia Monchengladbach, Hannover, Panionios, TSV 1860 Munchen, Olympiacos, Arminia Bielefeld şi AEK Atena.
Ca fotbalist, el a evoluat pentru Arminia Bielefeld, Borussia Monchengladbach şi MSV Duisburg.
Tehnicianul Ionuţ Badea a fost demis după etapa a XII-a a Ligii I din cauza rezultatelor slabe. Interimatul la meciul din optimile Cupei României - Timişoreana contra echipei Corona Braşov, scor 2-1, şi de la cel din campionat cu FC Botoşani, scor 2-1, a fost asigurat de Constantin Schumacher.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: România e condusă în interesul de partid şi în interesul afin al primarului / Sunt 12.000 de bugetari în primăriile din Bucureşti care trăiesc din banii noştri
Citește pe www.zf.ro: Revine epoca războiului: Cea mai mare ţară europeană care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tineri. ”Lumea e din ce în ce mai nesigură”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Turbulențele sunt în creștere. 12 persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways de la Doha spre Dublin
Revine epoca războiului: Cea mai mare ţară europeană care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tineri. ”Lumea e din ce în ce mai nesigură”
Cum a reuşit o femeie din Aiud să construiască o afacere cu care vrea să cucerească toată ţara după ce a transformat tradiţia în profit timp de 10 ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere țigări cu 14 lei pachetul
CANCAN.RO
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe