Oţelul Galaţi ratează o nouă ocazie de a-şi asigura promovarea directă în SuperLigă

  • Gloria Buzău a învins marţi la limită pe Oţelul Galaţi, pe teren propriu, cu 1-0.
  • O victorie a gălăţenilor le-ar fi adus promovarea directă, însă elevii lui Dorinel Munteanu au făcut un meci slab, cu foarte puţine ocazii de poartă.
400 afișări
Imaginea articolului Oţelul Galaţi ratează o nouă ocazie de a-şi asigura promovarea directă în SuperLigă

Conform regulamentului, criteriul de departajare este situaţia clasamentului în sezonul regulat, în care Oţelul a fost înaintea lui Dinamo, cu care moldovenii se află la egalitate, înainte de ultima etapă a play off-ului.

Rezultatul face ca locul de pe care se promovează direct să fie accesibil şi lui Dinamo şi lui Oţelul, în timp ce pentru cele două locuri de baraj au şanse toate cele 4 echipe rămase în luptă.

Gazdele au fost mai periculoase în prima repriză, şi după o bară a lui Boiciuc, Ariel Lopez a deschis scorul, în minutul 38, după o fază suspectă de fault la portar.

Buzoienii, au mai marcat o dată, înainte de pauză, însă din offside.

Cisotti a irosit cea mai mare ocazie de a egala, în minutul 61, din poziţie unu la unu cu Rusu.

În minutele suplimentare de joc antrenorul gazdelor, Adrian Mihalcea, a primit cartonaşul roşu.

În ultima etapă, Oţelul Galaţi primeşte vizita Unirii Dej, Gloria Buzău joacă în deplasare la Steaua, iar Dinamo merge la Poli Iaşi, echipă matematic promovată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici