Pennetta: Halep m-a provocat bine, nu a fost uşor

Jucătoarea de tenis Flavia Penneta, locul 26 WTA, a declarat, vineri, că meciul cu Simona Halep, din sferturile de finală de la US Open, a fost greu, dar este foarte fericită pentru calificarea în finala ultimului Grand Slam al anului.

2154 afișări
Imaginea articolului Pennetta: Halep m-a provocat bine, nu a fost uşor

Pennetta: Halep m-a provocat bine, nu a fost uşor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt foarte fericită, am jucat bine şi când am fost condusă am revenit. Halep m-a provocat bine, nu a fost uşor. La începutul setului doi nu a fost uşor deloc, dar am reuşit să câştig", a declarat Pennetta la Eurosport.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a ratat calificarea în a doua finală de Grand Slam din carieră, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-1, 6-3, de italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA, în penultimul act al US Open.

Pennetta, în vârstă de 33 de ani, s-a impus în 59 de minute şi va juca prima finală de Grand Slam din carieră. Ea o va întâlni în ultimul act pe învingătoarea dintre Serena Williams (SUA), locul 1 WTA şi Roberta Vinci (Italia), locul 43 WTA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici