Pilotul german Sebastian Vettel aşteaptă un miracol pentru Schumacher

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) a declarat, marţi, la Jerez, unde se desfăşoară prima sesiune de teste din 2014, că aşteaptă un miracol pentru idolul său, septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, aflat în comă indusă după un accident suferit la schi.

463 afișări
Imaginea articolului Pilotul german Sebastian Vettel aşteaptă un miracol pentru Schumacher

Pilotul german Sebastian Vettel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este un şoc tot timpul, pentru că această stare de incertitudine continuă. Trebuie să ne rugăm, să ne dorim şi să sperăm că un miracol se va produce, că se va trezi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, aşa cum a fost înainte", a spus cvadruplul campion mondial, supranumit Baby Schumi la începutul carierei sale.

După ce a aflat de accidentul suferit de Schumacher pe pârtia de schi, la 29 decembrie 2013, în staţiunea franceză Meribel, Vettel i-a transmis acestuia un SMS. "Am aflat că ai căzut. Sper să nu este ceva grav", i-a scris Vettel compatriotului său.

Şi Niki Lauda, fost triplul campion mondial de Formula 1, acum înalt oficial al echipei Mercedes AMG, este alături de Michael Schumacher. "Michael, în fiecare zi îţi urmăresc progresul şi în fiecare zi sunt aproape de tine. Sper să vorbesc cu tine foarte, foarte curând", a scris, marţi, Lauda, pe adresa de susţinere "#ForzaMichael!", creată de Ferrari pe Twitter.

El însuşi scăpat miraculos dintr-un teribil accident suferit pe pistă, în 1976, Lauda i-a fost şef lui Schumacher în cei trei ani (2010-2012) în care germanul a concurat la Mercedes, în ultima parte a carierei sale sportive.

Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea într-un spital din Grenoble.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici