Rapid Bucureşti duce toate cele trei puncte din derby-ul feroviar din Gruia

  • Derby-ul feroviar din Superliga la fotbal masculin, s-a încheiat sâmbătă seara cu victoria la limită, scor 0-1, a celor de la Rapid Bucureşti.
  • CFR Cluj suferă prima înfrângere din sezon pe teren propriu.
  • Oaspeţii au dominat fondul sonor în tribune, giuleştenii apropiindu-se acum la 6 puncte de FCSB.
801 afișări
Imaginea articolului Rapid Bucureşti duce toate cele trei puncte din derby-ul feroviar din Gruia

Sursă foto: Facebook/FC Rapid 1923

Rapid a deschis scorul cu noroc, în debutul meciului, când lovitura liberă executată de Burmaz a fost deviată de un fundaş al celor de la CFR, mingea ajungând la Djokovic, al cărui şut de la 12 metri l-a învins pe Sava.

În minutul 17, Săpunaru s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Cristea. Două minute mai târziu, Mogoş a ratat ocazia de a egala, singur faţă în faţă cu Aioani, care a reţinut.

CFR Cluj a mai avut două ocazii de poartă înainte de pauză, nefructificate de Otele şi Muhar.

Gazdele au dominat şi prima parte a reprizei secunde, cu aceaşi Mogoş şi Otele în prim plan, care nu au reuşit să profite de ocaziile create.

Krasniqi putea face 2-0 pentru oaspeţi, dar şutul său din marginea careului a nimerit bara laterală porţii lui Sava.

Insistenţele clujenilor pe final de meci nu au reuşit să aducă egalarea, astfel că CFR Cluj a suferit prima înfrângere a sezonului pe teren propriu, Adrian Mutu fiind învins de echipa pe care a antrenat-o sezonul trecut.

Rapid Bucureşti are acum 45 de puncte şi se apropie la 6 de FCSB, dar are un joc mai mult disputat. CFR Cluj rămâne pe locul 3, cu 42 de puncte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici