Şapte gimnaşti reprezintă România la Cupa Mondială de la Baku

Cătălina Ponor, Anamaria Ocolişan, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache vor reprezenta România la Cupa Mondială individuală de gimnastică de la Baku, Azerbaidjan, programată în perioada 16–19 martie, notează site-ul Federaţiei Române de Gimnastică.

689 afișări
Imaginea articolului Şapte gimnaşti reprezintă România la Cupa Mondială de la Baku

Şapte gimnaşti vor reprezenta România la Cupa Mondială de la Baku (Imaginea: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

La eveniment şi-au anunţat participarea 120 de gimnaşti şi gimnaste (85 + 35) din 21 de ţări. Printre aceştia se regăsesc campionii olimpici Eleftherios Petrounias (Grecia) şi Krisztian Berki (Ungaria), Filip Ude (Croaţia), argint la Jocurile Olimpice, campionul european Alexander Shatilov (Israel), Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, şi Oksana Chusovitina (Uzbekistan), la rândul ei multiplă medaliată la toate marile întreceri.

Primele două zile ale concursului sunt rezervate întrecerilor de calificare, pentru ca în celelalte două să fie programate finalele, totul urmând a se desfăşura conform noului Cod de Punctaj pentru ciclul olimpic 2017 – 2020.

Cupa Mondială de la Baku oferă un prim reper în ceea ce priveşte stadiul pregătirilor pentru întrecerile europene de la Cluj-Napoca, din aprilie. Fiind un concurs pe aparate, înscrierile gimnaştilor români sunt următoarele:

Cătălina Ponor – sărituri, bârnă, sol
Anamaria Ocolişan – paralele, bârnă, sol
Cristian Băţagă – sol, cal, sărituri
Adelin Kotrong – sol, sărituri,
Andrei Ursache – cal, inele
Vlad Cotuna – paralele, bară
Laurenţiu Nistor – paralele, bară

În concursul feminin se vor afla la sărituri – 16 participante, paralele – 21, bârnă, sol – câte 22, în timp ce la masculine vor fi la sol – 32, cal – 12, inele – 27, sărituri 32, paralele – 37, bară – 32.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici