Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Shenzen: Am jucat mai bine decât în primul tur

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

1197 afișări
Imaginea articolului Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Shenzen: Am jucat mai bine decât în primul tur

Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Shenzen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi un minut, pe Natalia Vihlianţeva (Rusia), beneficiară a unui wild-card şi poziţia 584 în ierarhia mondială.

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi locul 84 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6 (7/1), 6-1, de Anna Schmiedlova (Slovacia), poziţia 73 în clasamentul mondial. Halep şi Krunici (21 de ani) s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, românca impunându-se cu scorul de 6-2, 6-4, în turul doi al turneului de la Bucureşti din 2014. Simona Halep a câştigat anul trecut întrecerea din capitala României.

Pentru calificarea în sferturi de finală la Shenzen, Halep va primi 60 de puncte WTA şi un cec în valoare totală de 8.934 de dolari.

Simona Halep: Am jucat mai bine decât în primul tur

Halep a declarat, miercuri, după calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Shenzen (China), că în meciul cu Natalia Vihlianţeva a jucat mai bine decât a făcut-o în primul tur, informează site-ul wtatennis.com.

"Nu a fost deloc uşor, adversara mea a jucat foarte bine şi este o jucătoare de mare viitor. A servit foarte bine în acest meci. Sunt bucuroasă, deoarece am jucat mai bine decât în primul tur. Mă simt mai bine pe zi ce trece şi îmi intru în formă. Vreau să merg cât mai departe, deoarece îmi place acest turneu. Vreau să mă bucur de prezenţa la acest turneu", a spus Halep.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici